Vizitele recente ale reprezentaţilor americani au întărit hotărârea Taiwanului de a se apăra, a declarat, vineri, preşedinta Tsai Ing-wen, în timpul întâlnirii cu cel mai recent parlamentar american care a sosit pe insulă, sfidând Beijingul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

China, care revendică Taiwanul drept teritoriu propriu împotriva obiecţiilor puternice ale guvernului ales democratic din Taipei, a lansat exerciţii militare în apropierea insulei după ce preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taipeiul la începutul lunii august.

Aproximativ o săptămână mai târziu, alţi cinci parlamentari i-au urmat exemplul şi, joi, senatoarea Marsha Blackburn a aterizat la Taipei.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Tsai a lăudat vizitele reprezentanţilor americani la întâlnirea cu Blackburn în biroul prezidenţial.

”În ultima vreme, multe personalităţi publice dintr-un spectru larg al societăţii americane au vizitat Taiwanul. Aceste acte calde de bunătate şi demonstraţii ferme de sprijin au întărit hotărârea Taiwanului de a se apăra”, a afirmat Tsai, în remarci transmise în direct pe paginile de socializare ale sale.

Statele Unite, ca majoritatea ţărilor, nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar sunt obligate prin lege să îi ofere mijloacele necesare apărării.

Blackburn, senatoare din Tennessee care face parte din comisiile Senatului pentru Comerţ şi Servicii Militare, i-a spus lui Tsai că Statele Unite şi Taiwan împărtăşesc valorile libertăţii şi democraţiei.

”Este într-adevăr important ca naţiunile iubitoare de libertate să sprijine Taiwanul în încercarea de a-şi păstra independenţa şi libertatea”, a spus ea.

Tsai a precizat că celelalte democraţii trebuie să colaboreze pentru a asigura lanţuri de aprovizionare mai sigure şi mai rezistente şi că este ”încântată” să vadă companiile de semiconductori din Taiwan investind în Statele Unite.

”De asemenea, aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Statele Unite pentru a consolida cooperarea în domeniul semiconductorilor şi a altor sectoare de înaltă tehnologie şi pentru a răspunde în comun provocărilor economice ale erei post-pandemie”, a subliniat ea.

Taiwan este un producător important de cipuri, a căror furnizare redusă a afectat lanţurile de aprovizionare la nivel global.

Tsai a spus că Taiwan ar dori să fie ”integrat în continuare” în noul cadru economic indo-pacific al administraţiei Biden, din care insula a fost exclusă, şi în alte forme de cooperare economică regională.

Legiuitorii americani nu sunt singurii care vizitează insula. Tsai a primit vizita a doi parlamentari japonezi în această săptămână, iar parlamentari britanici şi canadieni sunt aşteptaţi la sfârşitul acestui an.

”Demonstrează (n.r. vizitele) că Taiwanul nu este singurul care se confruntă cu marele hărţuitor din strâmtoarea Taiwan”, a declarat ministrul taiwanez de Externe Joseph Wu reporterilor la un eveniment separat, referindu-se la China.

Beijingul nu a exclus niciodată folosirea forţei pentru a aduce Taiwanul sub controlul său.

Guvernul taiwanez susţine că Republica Populară Chineză nu a condus niciodată insula şi, prin urmare, nu are dreptul să o revendice şi că doar cei 23 de milioane de locuitori ai insulei îşi pot decide viitorul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.