Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că a vorbit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, miercuri, şi l-a îndemnat să instituie o încetare a focului în Ucraina, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Viktor Orban a declarat într-o conferinţă de presă că l-a invitat pe Putin să participe la negocieri de pace în Ungaria, alături de omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, de cel francez, Emmanuel Macron, precum şi alături de cancelarul german, Olaf Scholz.

Oficialul maghiar a mai spus că răspunsul lui Putin a fost ”pozitiv, dar cu condiţii”, însă nu a oferit alte detalii.

Orban le-a mai spus jurnaliştilor că nu va ceda presiunilor pentru extinderea sancţiunilor la importurile de petrol şi gaze din Rusia.

El susţine că este pregătit să plătească livrările de gaze ruseşti în ruble, spre deosebire de Uniunea Europeană, care a căutat un front unit pentru a se opune cererii Moscovei de a plăti aprovizionarea cu gaze în ruble.

Naţionalistul Orban este văzut ca apropiat al Rusiei şi i-a descris pe birocraţii de la Bruxelles şi pe preşedintele ucrainean Zelenski drept ”adversari” în discursul susţinut duminică seara, după ce a fost reales în al patrulea mandat la rând.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.