Marea Britanie şi Uniunea Europeană se îndreaptă spre un Brexit fără acord, consideră prim-ministrul olandez Mark Rutte, conform Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ne îndreptăm către scenariul unui Brexit fără acord. Este inacceptabil iar prietenii tăi cei mai buni ar trebui să te avertizeze. Treziţi-vă. Este ceva real. Ajungeţi la o concluzie şi încheiaţi acordul”, a declarat Rutte într-un interviu jurnalistei BBC Laure Kuenssberg.

Rutte a precizat că nu este optimist în ceea ce priveşte posibilitatea ca premierul britanic Theresa May şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker să găsească o nouă cale de a gestiona plasa de siguranţă din acordul Brexitului, însă a precizat că ar putea accepta o nouă „interpretare” a ceea ce este precizat în acord.

Acordul Brexitului la care a ajuns premierul Theresa May cu Uniunea Europeană a fost respins categoric în ianuarie de Parlamentul European iar de atunci ea încearcă să obţină modificarea înţelegerii pentru a putea fi ratificată de parlament. Uniunea Europeană a informat în repetate rânduri că nu este dispusă să redeschidă acordul.

Parlamentarii britanici nu sunt mulţumiţi de aşa-zisa „plasă de siguranţă” din acord care prevede, pentru evitarea unei graniţe stricte între Irlanda de Nord (Marea Britanie) şi Irlanda (UE), ca Marea Britanie să rămână în uniunea vamală a UE pe o perioadă nedeterminată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.