Premierul conservator grec Kyriakos Mitsotakis cataloghează luni drept o ”greşeală” ”inacceptabilă din punct de vedere politic” supravegherea unui lider al opoziţiei de stânga de către serviciile elene de spionaj, un scandal care-i zguduie Guvernul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Două demisii - inclusiv a directorului Serviciilor Naţionale greceşti de Informaţii (EYP) - au aplicat vineri o lovitură Guvernului Mitsotakis, după dezvăluirea spionării cu ajutorul programului de tip malware Predator a telefonului mobil al lui Nikos Androulakis,un eurodeputat şi liderul Partidului PASOK-Kinal - a treia formaţiune în Parlamentul grec.

Aceste două demisii au avut loc la zece zile după ce socialistul Androulakis a denunţat o ”tentaivă de supraveghere” a telefonului său mobil şi a sesizat justiţia.

Procedura EYP de supraveghere a telefonului mobil al lui Androulakis a fost realizată ”legal”, însă ”a fost o greşeală”, a recnoscut premierul într-o alocuţiune televizată.

”Eu nu eram la curent”, a declarat el, catalogând acţiunea YEP drept ”inacceptabilă din punct de vedere politic” şi denunţând ”nereguli enedemice” în cadrul acestui serviciu.

EYP a fost plasat în subordinea lui Kyriakos Mitsotakis după alegerea acestuia, în iulie 2019, în virtutea uneia dintre primele reforme decise de către Guvernul său.

”Acum câteva zile am fost informat că, în septembrie 2021, pe când era deputat european, Serviciul Naţional de Informaţii a stabilit o conexiune legală cu telefonul mobil al lui Nikos Androulakis”, a declarat el.

Premierul grec a promis o serie de ”reforme” în vederea corectării ”neregulilor” din cadrul EYP.

Vineri, demisia directorului EYP Panagiotis Kontoleon a fost precedată, cu câteva ore, de demisia secretarului general al serviciilor premierului, Grigoris Dimitriadis.

Grigoris Dimitriadis este nepotul premierului grec Kyriakos Mitsotakis.

Grigoris Dimitriadis a fost acuzat de site-urile de investigaţii Reporters United şi al cotidianului grec Efimerida ton syntakton (Efsyn, stânga) de presupuse legături cu o societate care comercializează Predator în Grecia.

Aceste site-uri de investigaţie, dar şi site-ul Inside Story, au publicat, în ultimele luni, o anchetă jurnalistică cu privire la presupuse supravegheri în Grecia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.