Premierul danez Mette Frederiksen denunţă marţi ”cel mai grav atac împotriva unei infrastructuri critice” în Danemarca, după ce aeroportul din Copenhaga a fost survolat de drone - timp de patru ore - luni seara, iar autorul rămâne necunoscut, relatează AFP.
”Acest lucru se înscrie în evoluţia pe care am observat-o în ultima vreme prin alte atacuri cu drone, încălcări ale spaţiului aerian şi atacuri cibernetice împotriva aeroporturilor europene”, denunţă într-un comunicat transmis AFP Mette Frederiksen.
Premierul danez se referă astfel la incidente asemănătoare în Polonia, România şi incursiunea unor avioane ruse de vânătoare în spaţiul aerian al Estoniei.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Danemarca se confruntă cu o ”ameninţare importantă a sabotajului”, avertizează marţi serviciile daneze de informaţii.
”Ne confruntăm, în Danemarca, cu o ameninţare importantă a saborajului. Poate că nu vom fi atacaţi, ci stresaţi pentru a se vedeas cum reacţionăm”, declară într-o conferinţă de presă directorul de operaţiuni al serviciilor de informaţii (PET) Flemming Drejer.
AEROPORTURI PARALIZATE
Luni, aeroportul din Copenhaga a observat trei sau patru ”drone mari”, al căror model nu a fost identificat încă de către poliţie.
Aceste aparate au survolat aeroportul - în mod simultan - către ora locală 20.30 (21.30, ora României), antrenând închiderea temporară a acestuia şi perturbând călătoria a aproximativ 20.000 de pasageri, potrivit conducerii aeroportului.
În total, 31 de zboruri au fost redirecţionate, iar alte 100 au fost anulate.
”Dronele păreau să vină din direcţii diferite”, a declarat presei un reprezentant al poliţiei, Jens Jespersen.
Aeroportul Copenhaga se află pe coasta Strâmtorii Oresund, între Suedia şi Danemarca.
El a fost închis luni seara, la ora locală 20.30 (21.30, ora României) şi redeschis după miezul nopţii de luni spre marţi.
Aeroportul din Oslo a fost de asemenea închis timp de mai multe ore după ce a fost survolat de drone.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.