Cota de popularitate a preşedintelui american, Donald Trump, este în creştere, ajungând la peste 40% pentru prima dată din septembrie 2017 şi cu 10 procente mai mare decât în decembrie, conform unui sondaj, notează Politico.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

42% dintre respondenţi consideră că Trump are o prestaţie bună ca preşedinte, conform sondajului efectuat de Monmouth University, o creştere semnificativă faţă de cel mai jos punct al său, 32% luna trecută. Deşi majoritatea americanilor nu apreciază prestaţia lui Trump, procentul acestora a scăzut de la 56% în decembrie la 50% în ianuarie.

Rezultatele oferă cel mai bun punctaj al lui Trump după cele dintr-un sondaj Monmouth din a treia lună a mandatului, atunci când avea 43% din încrederea publicului. Cota de popularitate a preşedintelui a rămas în jurul valorii de 40% timp de luni bune înainte să se prăbuşească la sfârşitul lui 2017.

Locul în care Trump a crescut cel mai semnificativ este viziunea americanilor în capacităţile sale de a influenţa membrii Congresului. 55% dintre respondenţi consideră că preşedintele a reuşit într-o oarecare măsură să îşi impună agenda legislativă, o creştere de 13% faţă de luna decembrie.

Americanii au păreri mai bune şi despre noua lege a taxelor propusă de republicani, 44% fiind de acord cu ea şi 44% aflându-se în dezacord. Doar 26% susţineau măsura în decembrie.

Sondajul, efectuat cu câteva zile înainte de discursul lui Trump despre Starea Naţiunii, arată că majoritatea americanilor, 55%, sunt mulţumiţi de situaţia actuală a ţării iar 38% dintre ei au spus că nu văd situaţia ca fiind nici „prea bună” nici „rea”.

Majoritatea celor chestionaţi au spus că simt că ţara „merge în direcţia greşită”, dar rezultatele arată o creştere a procentului faţă de lunile trecute: 37% se declară de acord cu direcţia în care merge ţara faţă de 24% în decembrie 2017.

 

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.