Polonia preconizează să desfăşoare aproximativ 10.000 de militari care să apere - în mod ”disuasiv” - frontiera de est cu Belarusul, aliatul Rusiei, anunţă joi ministrul polonez al Apărării Mariusz Blaszczak, care precizează că 4.000 de militari urmează să fie angajaţi în mod direct în susţinerea Poliţiei de Frontieră, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Va fi vorba despre 10.000 de militari, dintre care 4.000 vor fi angajaţi în mod direct în operaţiuni de susţinere a Poliţiei de Frontieră”, anunţă la postul public de radio Mariusz Blaszczak.

Polonia, un stat membru NATO, a avertizat recent cu privir la provocări ale Belarusului şi la eventuale pericole reprezentate de gruparea paramilitară rusă Wagner, staţionată în această ţară.

Varşovia acuză Minskul şi Moscova de orchestrarea unui noi aflux de migranţi în Uniunea Europeană (UE), cu scopul de a destabiliza regiunea Europa de Est.

Potrivit grănicerilor polonezi, 19.000 de migranmţi au încercat să intre în Polonia de la începutul lui 2023, în contextul în care în tot decursul lui 2022 au încercat să intre pe teritoriul polonez în total 16.000 de migranţi.

În iulie, peste 4.000 de migranţi au încercat să treacă frontiera poloneză, potrivit grănicerilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.