Un poliţist catalogat de către Donald Trump drept ”laş”, din cauză că nu a intervenit într-un atac armat soldat cu 17 morţi într-un liceu la Parkland, în Florida, în februarie 2018, a fost arestat marţi şi inculpat de neglijenţă şi sperjur, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scot Peterson, în vârstă de 56 de ani, era însărcinat cu securitatea Liceului Marjory Stoneman Douglas din Parkland, la nord de Miami, atunci când un fost elev, Nikolas Cruz, a deschis focul cu o puşcă semiautomată, la 14 februarie 2018, şi a omorât 14 elevi şi trei cadre.

Poliţistul a fost inculpat de neglijenţă şi sperjur - după 15 luni de anchetă -, a anunţat într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a Departamentului însărcinat cu aplicarea legislaţiei în Florida (FDLE).

La o lună după această dramă, o înregistrare video de aproape o jumătate de oră a fost făcută publică, în care agentul, cu peste 30 de ani de experienţă, apare vorbind la staţia de radio, deplasându-se într-un vehicul şiluând poziţie în exteriorul unei clădiri din care fugeau elevi, fără să încerce să intre în imobil.

Scot Peterson ”nu a făcut absolut nimic pentru a reduce” bianţul atacului, l-a acuzat comisarul FDLE Rick Swearingen.

”El nu poate să aibă vreo scuză cu privire la lipsa sa totală de acţiune şi nu există vreo întrebare cu privire la faptul că această inacţiune a costat vieţi”, a acuzat el.

Potrivit concluziilor anchetei, poliţistul a refuzat să stabilească originea tirurilor, s-a protejat în timp ce victime erau ucise şi le-a recomandat altor membri ai forţelor de ordine veniţi la faţa locului să stea la 150 de metri distanţă de scena carnagiului.

La acea vreme şerif adjunct al comitatului Broward, în care se află Parkland, poliţistul a fost suspendat fără remuneraţie, după care a demisionat.

El s-a declarat ”bântuit” de dramă şi s-a apărat, prin intermdiul avocaţilor săi, afirmând că a urmat procedura.

”Ei sunt antrenaţi, el nu a reacţionat convenabil sub presiune sau este un laş”, reacţiona preşedintele Statelor Unite la puţin timp după masacru.

Fred Guttenberg, care şi-a piedut fiica la vârsta de 14 ani în această dramă, a reacţionat pe Twitter faţă de noua arestare.

”Nu fac alt comentariu decât să arzi în iad”, a scris el, adersându-i-se poliţistului. ”Le-ai fi putut salva pe unele dintre cele 17 (victime). Mi-ai fi putut salva fiica”, a adăugat el.

Noul şerif al comitatului Broward, Gregory Tony, a apreciat, la rândul său, că ”nu e niciodată prea trziu să dai socoteală”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.