Poliţia turcă l-a arestat miercuri pe producătorul unui film despre tentativa eşuată de lovitură de stat de anul trecut. Ali Avci este acuzat de formarea şi conducerea unei grupări teroriste, scrie cotidianul Hurriyet, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ali Avci a fost reţinut săptămâna trecută, după publicarea pe reţelele de socializare a trailerului noului său film, "Awakening" (Trezirea), despre puciul eşuat din 15 iulie.

Presa turcă scrie că trailerul a provocat o polemică, deoarece arată familia preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, inclusiv pe ginerele său, Berat Albayrak, ministru al Energiei, ucişi. De asemenea, în imagini apare un ofiţer care îndreaptă o armă spre capul preşedintelui, în timp ce acesta se roagă.

Poliţişti din forţa antiterrorism l-a arestat pe Avci în locuinţa sa din Istanbul. Tot atunci a fost reţinut încă un bărbat, identificat drept un fugar căutat pentru apartenenţă la reţeaua clericului de opoziţie Fethullah Gulen, pe care Ankara îl acuză de orchestrarea loviturii de stat.

Peste 50.000 de oameni au fost închişi, iar 150.000 de angajaţi ai statului, inclusiv profesori, judecători şi soldaţi au fost suspendaţi sau demişi în urma tentativei de lovitură de stat.

Guvernul afirmă că aceste “epurări” sunt necesare pentru a contracara ameninţările la adresa securităţii.

Filmul anterior al lui Avci, “The Chief”, lansat în martie, înainte de referendumul din aprilie, privind extinderea prerogativelor prezidenţiale. Filmul îl prezintă pe Erdogan în termeni admirativi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.