Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean, a calificat, într-un mesaj postat pe Twitter, drept cinică afirmaţia lui Vladimir Putin că serviciile secrete ucrainene sunt vinovate pentru explozia de la podul Kerci, noteză Ukrinform.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Putin acuză Ucraina de terorism? Sună prea cinic chiar şi pentru Rusia. Cu mai puţin de 24 de ore în urmă avioane ruseşti au atacat cu 12 rachete zona rezidenţială din Zaporojie, ucigând 13 oameni şi rănind peste 50. Există un singur stat terorist aici şi toată lumea ştie care este acesta”, a scris Podoliak.

Duminică, preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat serviciile secrete ucrainene pentru explozia de la podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia.

„Autorii, executanţii şi comanditarii sunt serviciile secrete ucrainene”, a spus Putin în timpul unei întâlniri cu şeful Comitetului de Investigaţii din Rusia, citat de agenţiile de presă ruse.

Autorităţile ruse au atribuit explozia, soldată cu trei morţi, unui camion-capcană deţinut de un locuitor al regiunii ruse Krasnodar. Moscova nu a acuzat imediat Ucraina pentru organizarea atacului, iar oficialii ucraineni nu au revendicat oficial responsabilitatea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.