Peste 100 de milioane de americani au votat anticipat în alegerile prezidenţiale din Statele Unite - o prezenţă fără precedent în istoria politică a ţării -, potrivit ultimelor date publicate marţi de US Elections Project de la Universitatea din Florida, relatează Reuters

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest entuziasm masiv faţă de votul anticipat, prin curier sau în secţiile de votare deschise în avans, reprezintă aproape trei sferturi din numărul alegătorilor care au participat la precedentele alegeri prezidenţiale, în 2016, şi preconizează o mobilizare-record a electoratului.

El se explică prin polarizarea societăţii americane după cei patru ani ai preşedinţiei Trump, dar şi prin pandemia sângeroasă covid-19, care a determinat o mare parte a electoratului să voteze în avans, pentru a evita cozi şi adunări în secţiile de votare în ziua scrutinului.

Însă această importanţă considerabilă a votului anticipat ar putea să întârzie operaţiunile de numărare a voturilor şi să conducă la o incertitudine cu privire la cine va ocupa fotoliul de la Casa Albă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.