Preşedintele american Joe Biden a aprobat miercuri desfăşurarea a 3.000 de militari în Europa de Est, anunţă Pentagonul, care precizează că este vorba despre desfăşurări de militari americani care urmează să aibă loc ”în zilele următoare” în România, Polonia şi Germania, relatează CNN

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunţat că Statele Unite urmează să trimită 2.000 de militari în Polonia şi Germania, ”în zilele următoare”, iar aproximativ 1.000 de militari americani staţionaţi în prezent în Germania urmează să fie desfăşuraţi în România.

Aceasta nu este o desfăşurare permamentă de trupe, a subliniat John Kirby.

”Aceste forţe nu vor lupta în Ucraina”, a mai subliniat el.

Kirby a mai preczat că aceşti 3.000 de militari nu fac parte dintre cei 8.500 de militari americani plasaţi în alertă în Statele Unite săptămâna trecută, care pot fi trimişiîn Europa în cazul unei activări a Forţei NATO de Reacţie.

Cei 3.000 de militari americani trimişi în Romţnia, Polonia şi Germania urmează să opereze pe bază bilaterală, având în vedere că NATO nu a activat încă o forţă de reacţie multinaţională.

CNN dezvăluia săptămâna trecută că Statele Unite şi o mână de aliaţi discutau în vederea desfăşurării a mii de militari suplimentari în state NATO din Europa de Est, înaintea unei eventuale invazii ruse a Ucrainei, în semn de susţinere împotriva agresiunii tot mai mari a Rusiei.

Joe Biden anunţa vineri că urmează să desfăşoare trupe ”în termen scurt”, în contextul în care Rusia a comasat militari la frontiera Ucrainei şi alimentează temeri cu privire la o invazie, în pofida unor eforturi diplomatice în curs în vederea unei dezescaladări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.