Vicepreşedintele american Mike Pence a cerut miercuri ONU să-l recunoacă pe opozantul Juan Guaido drept liderul Venezuelei şi a reclamat plecarea de la putere a lui Nicolas Maduro, înfuriind Rusia, care a denunţat ”ingerinţe” ale Statelor Unite menite ”să răstoarne regimul” venezuelean, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pence a evocat ”un stat în derută”, în faţa membrilor Consiliului de Securitate al ONU, într-o reuniune solicitată de Washington, şi a apreciat că Statele Unite sunt pe cale să redacteze un proiect de rezoluţie în vederea acestei recunoaşteri a ONU.

Proiectul ar putea fi prezentat în Adunarea Generală a ONU, unde Rusia şi China, susţinătoarele preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, nu au un drept de veto, ca în Consiliu.

Adresându-se reprezentantului Venezuelei, care scria pe telefonul mobil. vicepreşedintele american i-a spus că ar face mai bine să se întoarcă în ţară să-i spună lui Maduro că ”orele îi sunt numărate”.

Maduro ”trebuie să plece”, a insistat Pence.

Evocând sancţiuni individuale impuse deja de Washington unor oficiali venezueleni, vicepreşedintele american a anunţat că Donald Trump urmează să impună ”în curând sancţiuni Cubei, pentru a o sancţiona din cauza influenţei sale negative asupra Venezuelei”.

Washingtonul urmează totodată să-şi suplimenteze ajutoarele umanitare acordate venezuelenilor cu 60 de milioane de dolari, a ami anunţat Pence.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.