Corpurile a patru persoane, aparent migranţi, au fost descoperite la frontiera dintre Polonia şi Belarus, au anunţat autorităţile din cele două ţări, pe fondul unor tensiuni tot mai mari în problema migraţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Câteva mii de migranţi, majoritatea originari din Orientul Mijlociu, au trecut, în ultimele luni, frontiera din Belarus în Uniunea Europeană (UE), în Lituania, Letonia şi Polonia.

UE suspectează regimul lui Aleksandr Lukaşenko de faptul că încurajează aceste treceri ale frontierei, ca represalii faţă de sancţiuni impuse Minskului.

”Azi (duminică), corpurile a trei persoane au fost descoperite în regiunea de frontieră cu Belarusul”, au anunţat într-un mesaj postat pe Twitter grănicerii polonezi.

Corpurle au fost găsite în trei locuri diferite.

”Probabil (este vorba) despre migranţi ilegali”, a declarat agenţiei poloneze de presă PAP o purtătoare de cuvânt a grănicerilor, Anna Michalska.

Grănicerii belaruşi au anunţat, la rândul lor, că au descoperit corpul fără viaţă al unei migrante irakiene, la frontiera dintre cele două ţăro.

”Corpul unei femei aparent non-slave a fost descoperit la un metru de frontieră”, a anunţat un reprezentant al grănicerilor belaruşi, Evgheni Omes, citat de agenţia belarusă oficială de presă Belta.

Potrivit purtătorului de cuvânt, ”semne evidente” sugerează că corpul femeii a fost ”târât” dinspre partea poloneză a frontierei.

Potrivit Belta, soţul femeii a declarat că grăniceri polonezi i-au condus la frontieră de partea belarusă, împotriva voinţei lor, desculţi şi i-au ameninţat.

Potrivit agenţiei belaruse de presă, această femeie a fost găsită moartă alături de trei copii, un bărbat şi o femeie în vârstă - toţi irakieni.

O anchetă a fost deschisăde partea belarusă, iar reprezentanţi ai Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) au fost invitaţi la faţa locului, potrivit aceleiaşi surse.

Grănicerii polonezi au anunţat duminică faptul că au salvat, într-o operaţiune de mai multe ore, opt migranţi împotmoliţi într-o mlaştină, în apropiere de râul Suprasl, la frontiera cu Belarusul.

”Opt migranţi, cinci bărbaţi şi trei femei, au fost salvaţi, iar şapte dintre ei au fost spitalizaţi”, au precizat grănicerii într-un mesaj postat pe Twitter.

Pompieri, salvatori şi poliţişti au participat la această operaţiune de salvare.

Ziua de sâmbătă a fost ”intensă”, când au avut loc 324 de tenstative de trecerea frontierei, au anunţat grănicerii.

Polonia a instituit la începutul lui septembrie starea de urgenţă la frontieră, pe o perioadă de 30 de zile, împotriva acestui val de migranţi.

Ea a trimis 2.000 de militari la frontieră şi a început să construiască un gard de sârmă ghimpată, cu scopul de a opri migraţia.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ordonat, la începutul lui august, o anchetă cu privire la moartea unuiirakian la frontiera cu Lituania, care ar fi fost bătut în mod violent, acuză Minskul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.