Partidul aflat la putere în Myanmar, al lui Aung San Suu Kyi, foarte criticat la nivel internaţional din cauza felului în care gestionează criza musulmanilor rohingya, dar adulat în continuare de o majoritate a populaţiei, revendică luni ”o victorie zdrobitoare”, la o zi după alegerile legislative, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rezultatele definitive ale alegerilor urmează să fie cunoscute peste câteva zile, însă ”noi prevedem că ne vom bate recordul de 390 de mandate obţinute în 2015”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ligii Naţionale pentru Democraţie (LND) Myo Nyunt, care mizează pe o ”victorie zdrobitoare”.

În pofida unei accelerări a pandemiei covid-19 în această ţară cu un sistem sanitar deficitar - care înregistrează peste 60.000 de cazuri şi aproape 1.500 de morţi din cauza bolii -, milioane de alegători s-au prezentat duminică în secţiile de votare.

Sute de susţinători ai LND au sărbătorit deja victoria, agitând steagul roşu al partidului, a cărui emblemăeste un păun auriu.

Este vorba despre al doilea scrutin general din 2011, anul dizolvării juntei aflate la putere timp de o jumătate de secol.

în 2015, LND a obţinut o largă majoritate. Însă partidul a fost nevoit să împartă puterea cu armata, care deţine trei ministere-cheie - Interne, Apărare şi Frontiere - şi 25% din mandate în Parlament.

Aung San Suu Kyi, laureata Premiului Nobel pentru Pace în 1991, este în continuare apreciată în Myanmar, mai ales în rândul etniei budiste majoritare - bamar -, însă a căzut de pe piedestalul internaţional, din cauza pasivităţii în criza rohingya.

Sute de mii de rohingya s-au refugiat în Bangladesh, o dramă din cauza căreia Guvernul său a fost acuzat de ”genocid” la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cea mai înaltă instanţă judiciară ONU.

Mai multe organizaţii de apărarea drepturilor omului au pus în discuţie legitimitatea scrutinului de duminică - după ce alegerile au fost anulate - din ”motive de securitate” - în mai multe regiuni în care partide etnice ar fi avut şanse bune să obţină o victorie.

Cei aproximativ 600.000 de rohingya care au rămas în ţară - şi cărora li se refuză cetăţenia Myanmarului - nu au putut să voteze.

”Sufragiul universal este un principiu fundamental al dreptului internaţional. Acest lucru nu se întâmplă aici”, denunţă Ismail Wolff de la ONG-ul Fortify Rights.

După învestiore, parlamentarii urmează să aleagă preşedintele ţării.

Constituţia o împiedică pe Aung San Suu Kyi să devină preşedinta Myanmarului, întrucât a fost căsătorită cu un străin.

Ea ar putea să fie numită din nou ”consilier special de stat”, un post-cheie care-o permite să conducă ţara de facto.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.