Partidul Lege şi Justiţie a câştigat alegerile din Polonia, în alegerile parlamentare de duminică, obţinând 43,6% din voturi, potrivit exit-pollurilor publicate după încheierea votului, la ora locală 9.00 p.m., relatează politico.eu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Voturile atrase de partidul Lege şi Justiţie sunt cu mult mai multe comparativ cu cele obţinute de Coaliţia Civică, de 27,4%. La o distanţă şi mai mare se  află Stânga, o grupare care reuneşte partidele de stânga, cu 11,9%, conservatorii din Coaliţia Poloneză, cu 9,6%, şi partidul de dreapta Confederaţia, cu 6,4%.

Potrivit distribuirii provizorii a celor 460 de locuri din Seim, camera inferioară a Parlamentului, PiS ar dispune de 239 de locuri, suficiente pentru a forma o majoritate absolută. Coaliţia civică ar obţine 130 de locuri, Stânga 43, Coaliţia Poloneză 34 şi Confederaţia 13 locuri. Minoritatea germană are un loc.

Datele finale urmează să fie comunicate marţi.

Pe 13 octombrie, alegătorii au votat toţi cei 460 de membri ai Seimului şi toţi cei 100 de senatori.

În urmă cu patru ani, partidul conservator Lege şi Justiţie a obţinut prima majoritate absolută din camera inferioară de la revenirea la democraţie, în 1991.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.