Partidul Fidesz al premierului suveranist ungar Viktor Orban a depus amendamente legislative prin care vrea să interzică ”promovarea” homosexualităţii sau schimbării sexului în rândul minorilor, potrivit unui text publicat pe site-ul Parlamentului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cinci ONG-uri, inclusiv Amnesty International şi Budapest Pride, denunţă într-un comunicat ”această nouă propunere” a Fidesz, care seamănă unei legi ruseşti care pedepseşte ”propaganda” homosexuală în rândul tinerilor, acuză ele.

În practică, programe educative sau publicitatea unor giganţi economici solidari cu gayi şi lesbienele - ca de exemplu cea a Coca-Cola, împotriva căreia s-au lansat în 2019 apeluri la boicot - nu ar mai fi autorizate, potrivit acestui document de 11 pagini, pe care AFP scrie că l-a consultat.

La fel stau lucrurile cu privire la cărţi care abordează acest subiect, ca de exemplu o culegere de poveşti şilegende care dedramatizează homosexualitatea, care şi-a atras furia puterii în toamna lui 2020.

În cazul în care aceste clauze sunt adoptate, ”libertatea de exprimare şi drepturile copilului ar fi puternic restrânse”, avertizează ONG-urile, care reproşează Ungariei faptul că ”copiază modele dictatoriale contrare valorilor europene”.

”Guvernul se întoarce împotriva propriilor săi cetăţeni urmând exemplul Rusiei şi Chinei”, denunţă ele.

Aceste amendamente fac parte dintr-un adevărat arsenal de măsuri împotriva pedofiliei - un amalgam denunţat de site-ul independen Telex.

Între acestea se află crearea unei baze de date cu date ale persoanelor condamnate, la care publicul să aibă acces, sau interzicerea anumitor profesii.

Această nouă ofensivă împotriva gay-ilor, lesbienelor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) intervine în contextul unei înăspriri a politicii lui Viktor Orban, care susţine sus şi tare ceea ce consideră el drept valori creştine tradiţionale şi promovează o ”nouă eră” culturală.

În decembrie 2020, Parlamentul a adoptat un pachet legislativ care înscrie noţiunea tradiţională a familiei şi ”genului” în Costituţie şi interzice de facto accesul cuplurilor de acelaşi sex la adopţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.