Eurodeputaţii au aprobat, în plenul de miercuri al Parlamentului European de la Strasbourg, decizia Consiliului European de a creşte de la 705 la 720 numărul locurilor din PE pentru următorul mandat legislativ. Astfel, vor fi câte două locuri suplimentare pentru Franţa, Spania, Olanda şi câte un loc pentru Austria, Danemarca, Belgia, Polonia, Finlanda, Slovacia, Irlanda, Slovenia şi Letonia, arată comunicatul de presă al Legislativului european.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform comunicatului de presă al Parlamentului European, propunerea Consiliului European s-a bazat pe raportul Parlamentului din iunie 2023, care a iniţiat procesul şi a fost motivat de schimbările demografice care au avut loc în Uniunea Europeană după alegerile din 2019.

Locurile suplimentare vor fi alocate după cum urmează:

Belgia +1 [22]
Danemarca +1 [15]


Irlanda +1 [14]
Spania +2 [61]
Franţa +2 [81]
Letonia +1 [9]
Olanda +2 [31]
Austria +1 [20]
Polonia +1 [53]
Finlanda +1 [15]
Slovenia +1 [9]
Slovacia +1 [15]

Parlamentul European a aprobat textul legislativ cu 515 voturi „pentru”, 74 „împotrivă” şi 44 de abţineri. Următoarele alegeri, din perioada 6 - 9 iunie 2024 vor ţine seama de noul număr de locuri din PE, mai arată sursa citată.

În timpul dezbaterii care a precedat votul, eurodeputaţii au criticat încercarea Consiliului European de a influenţa Parlamentul în funcţiile sale bugetare şi au reiterat independenţa Parlamentului.

Coraportorii au regretat faptul că Parlamentul nu a fost informat imediat de către Consiliul European că intenţionează să se abată de la propunerea iniţială, atât în ceea ce priveşte locurile generale, cât şi dispoziţiile referitoare la o circumscripţie paneuropeană, mai indică sursa menţionată.

Componenţa Parlamentului European este examinată înainte de fiecare tură de alegeri, în conformitate cu principiile stabilite de tratate.

Acestea includ: un număr maxim de 750 de deputaţi plus Preşedintele; cel puţin 6 şi cel mult 96 de locuri pentru fiecare ţară a Uniunii; şi principiul „proporţionalităţii descrescătoare”. De asemenea, cifrele trebuie să se bazeze pe cele mai recente date referitoare la populaţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.