Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT) a cerut un proces cu juraţi împotriva celor patru suspecţi din ancheta cu privire la asasinarea poliţistului Xavier Jugelé pe Champs-Élysées, la 20 aprilie 2017, au declarat surse judiciare marţi pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acea zi, cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze, Karim Cheurfi, un francez în vârstă de 39 de ani, cu un trecut judiciar încărcat, condamnat cu privire la tentative de omor vizând poliţişti, l-a ucis prin împişcare pe Xavier Jugelé şi a rănit alţi doi membri ai forţelor de ordine, după care a fost ucis prin împuşcare.

În rechizitoriul definitiv, făcut public joi, PNAT cere ca unul dintre cei patru suspecţi, Nourredine A., să fie judecat cu juraţi la Paris, cu privire la ”asociere de răufăcători teroristă criminală”.

Atunci când a fost inculpat, în iunie 2017, o sursă apropiată anchetei dezvăluia că, potrivit anchetei, Karim Cheurfi şi-a vândut sau schimbat motocicleta pe arma cu care l-a ucis pe Xavier Jugelé.

”Nourredine A., una dintre cunoştinele sale, a dobândit motocicleta în schimbul puştii de asalt”, declara această sursă.

Ceilalţi trei suspecţi au fost inculpaţi cu privire la ”încălcarea legislaţiei privind armamentul”, însă fără ca împotriva lor să fie reţinute circumstanţe agravante de terorism, a declarat sursa judiciară citată.

ADN-ul a doi dintre ei a fost găsit pe armă.

Atacul, pe una dintre cele mai frecventate de turişti artere din capitala franceză a fost revendicat de organizaţia Statul Islamic (SI).

Karim Cheurfi nu a prezentat ”semne de radicalizare” islamistă în închisoare, anunţa la acea vreme fostul procuror al Republicii de la Paris François Molins.

Un mesaj manuscris în care era apărată cauza SI a fost găsit pe o bucată de hârtie în apropierea cadavrului.

Începând din ianuarie 2015, un val de atentate jihadiste fără precedent a lovit Franţa, soldat cu 258 de morţi, comandate de SI sau inspirate de apeluri jihadiste la a ataca poliţişti sau militari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.