Papa Leon al XIV-lea a primit luni un apel telefonic de la preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, cu care a discutat pentru prima oară, la patru zile de la un atac israelian sângeros la singura biserică catolică, în oraşul Gaza, anunţă într-un comunicat Vaticanul, relatează AFP.
Leon al XIV-lea s-a declarat ”profund întristat de (...) atacul militar împotriva Bisericii catolice a Sfântei Familii de la Gaza” şi şi-a reiterat ”apelul la un armistiţiu imediat”, într-o telegramă de condolenţe publicată de Vatican.
În convorbirea sa cu Mahmoud Abbas - prima făcută publică de la alegerea papei american la 8 mai -, Suveranul Pontif şi-a ”reiterat apelul la respectarea deplină a dreptului internaţional umanitar, subliniind datoria protejării civililor şi lăcaşurilor sacre şi interzicerea folosirii fără discernământ a forţei şi deplasării forţate a populaţiilor”, anunţă în acest comunicat Vatocanul.
Papa Leon al XIV-lea a refirmat de asemenea ”urgenţa furnizării unui ajutor celor mai expuse persoane consecinţelor conflictului şi permiterii intrării ajutorului umanitar”.
OPRIREA ”BARBARIEI ACESTUI RĂZBOI”
Suveranul Pontif face acest apel după uciderea a trei persoane, joi, într-un atac israelian împotriva singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, folosită ca refugiu de această comunitate mică, de la începutul războiului, în urmă cu 21 de luni.
La o zi după acest atac, şeful Bisericii Catolice a primit un apel telefonic de la premierul Benjamin Netanyahu, care a evocat un ”tir pierdut” şi a anunţat că o anchetă este în curs.
Duminică, Papa a cerut să se pună capăt ”barbariei” Războiului din Fâşia Gaza şi ”folosirii oarbe a forţei”.

El a cerut o ”rezolvare paşnică conflictului” israeliano-palestinian.
Sfântul Scaun susţine în mod oficial soluia cu două state - Israel şi Palestina - şi recunoaşte din 2013 Palestina, cu care întreţine relaţii diplomatice.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.