Papa Francisc s-a exprimat în mod clar, duminică, împotriva liderilor militari din Myanmar, în urma loviturii de stat de acum o săptămână, exprimându-şi ”solidaritatea cu oamenii” din această ţară şi cerând liderilor să servească binele comun şi să urmărească armonia ”democratică”, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vorbind la slujba de duminică din piaţa Sfântul Petru, Francis a spus că urmăreşte situaţia din Myanmar, ţară pe care a vizitat-o în 2017, ”cu o îngrijorare profundă”.

Zeci de mii de oameni s-au adunat duminică în Myanmar, pentru a denunţa lovitura de stat din 1 februarie şi pentru a cere eliberarea liderei alese Aung San Suu Kyi, în cele mai mari proteste de la Revoluţia Şofranului din 2007, care au condus la reforme democratice.

Papa a spus că urmăreşte evoluţiile din Myanmar cu ”profundă îngrijorare”.

”În acest moment foarte delicat, vreau să vă asigur din nou de apropierea spirituală, rugăciunile şi solidaritatea mea cu oamenii din Myanmar”, a spus el.

Suveranul Pontif a mai adăugat: ”Mă rog ca cei cu funcţii de responsabilitate din ţară să arate o dorinţă sinceră de a servi binele comun, promovând justiţia socială şi stabilitatea naţională pentru o coexistenţă armonioasă şi democratică”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.