Papa Francisc anunţă miercuri, într-un interviu acordat unei televiziuni mexicane N+, că vrea să se abată de la obiceiul potrivit căruia Papii defuncţi sunt înmormântaţi în Bazilica Sfântul Petru la Vatican, şi să fie înmormântat la Bazilica Santa Maria Maggiore la Roma de la Roma, relatează cotidianul catolic La Croix.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Locul este pregătit. Vreau să fie înmormântat la Santa Maria Maggiore”, declară Papa, care a surprins când a fost ales apărând în balconul Bazilicii Sfântul Petru fără podoabele tradiţionale ale şefilor Bisericii Catolice şi care a făcut din simplitate şi sărăcie axe ale pontificatului său.

”Aceasta este marea mea devoţiune. Marea mea devoţiune. Iar atunci când veneam aici (la Roma), mă duceam mereu duminica dimineaţa acolo”, declară şeful Bisericii Catolice.

Papa obişnuia să viziteze Bazilica Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru bazilici majore de la Roma, înainte şi după fiecare călătorie, pentru a se reculege în faţa celebrei icoane a Fecioarei cu Pruncul, ”Salus populi romani”, venerată ca protectoare a poporului roman.

El a venit la această bazilică să se roage şi să depună flori la o zi după ce a fost ales.

Niciun Papă nu a mai fost înmormântat la Santa Maria Maggiore din 1669, de la moartea lui Clement al IX-lea.

Constituţia apostolică a lui Ioan-Paul al II-lea, scrie cotidianul, le permite papilor să fie înmormântaţi şi în altă parte decât în necropola papală a Bazilicii Sfântul Petru, în care au fost înhumaţi 149 dintre cei 265 de papi, inclusiv apostolul sfânt Petru şi mai mulţi primi papi ai Bisericii.

De la construirea Bazilicii Sfântul Petru, marea majoritate a papilor au fost înmormântată în necropola bazilicii, la fel ca Benedict al XVI-llea, care a fost îngropat în grotele Vaticanului de sub bazilică la 5 ianuarie,

Ultimele excepţii de la această cutumă sunt Papii Leon al XIII-lea, înmormântat la Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, şi Pius al IX-lea, la Sfântul Laurenţiu din Afara Zidurilor.

Francisc a simplificat ritul funeraliilor papilor, a anunţat el. ”Eram la ceremonia care pregătea ritul de la funeraliile Papei. L-am siplificat mult”, a declarat el.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a suferit în ultimii ani de mai multe probleme de sănătate.

El şi-a anulat recent o vizită la COP28, din cauza riscului unei embolii pulmonare legate de o infecţie la plămâni.

”Bătrâneţea nu se machiază, ea este ceea ce este şi se prezintă ca atare”, a răspuns Papa întrebat despre vârsta sa.

Este necesar ”să ştim să acceptăm darurile bătrâneţii. Trebuie să acceptăm că putem face mult bine dintr-o perspectivă diferită”, a subliniat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.