Papa Francisc a anunţat că întâlnirea sa planificată în luna iunie cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, a fost anulată, deoarece în acest moment ”ar putea crea multă confuzie”, însă Suveranul Pontif a declarat că este ”dispus să facă orice pentru a opri războiul” din Ucraina, iar Vaticanul face eforturi diplomatice în acest sens, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Patriarhul Chiril a susţinut anterior războiul Rusiei din Ucraina, argumentând în luna martie că paradele comunităţii gay au reprezentat unul dintre motivele invaziei ruse.

Vechi aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Patriarhul Chiril este o figură religioasă importantă în Rusia, unde religia ortodoxă este considerată o parte integrantă a identităţii ţării.

Papa Francisc a declarat pentru cotidianul argentinian La Nacion că relaţia sa cu Patriarhul rus este ”foarte bună”.

”Regret că Vaticanul a trebuit să suspende o a doua întâlnire cu Patriarhul Chiril, pe care o programasem pentru iunie, la Ierusalim. Însă diplomaţia noastră a înţeles că o întâlnire a celor doi în acest moment ar putea crea multă confuzie”, a declarat suveranul pontif.

Întrebat despre invazia Rusiei în Ucraina, liderul Bisericii Catolice a răspuns: ”Sunt dispus să fac orice pentru a opri războiul. Orice”.

Întrebat de ce nu a menţionat niciodată în mod public Rusia sau Putin, Papa Francisc a spus că ”un papă nu vorbeşte niciodată despre un şef de stat şi cu atât mai puţin despre o ţară, care este superioară (şefului său) de stat”.

Suveranul Pontif a mai subliniat că Vaticanul ar putea juca un rol în negocieri.

”Întotdeauna există proceduri. Vaticanul nu se odihneşte niciodată. Nu vă pot spune detaliile pentru că ar înceta să mai fie eforturi diplomatice. Dar încercările nu se vor opri niciodată”, a declarat el, pentru La Nacion.

Vineri, directorul biroului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni, a afirmat că Papa Francisc îşi eliberează agenda din cauza controalelor medicale. O durere la genunchiul drept l-a forţat să stea jos în timp ce a citit mesajul de Paşte.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.