Papa Francisc a lansat miercuri o campanie a Caritas, organizaţia caritabilă a Bisericii Catolice, menită să apropie migranţii şi refugiaţii de comunităţile locale care i-au primit, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cu braţele deschise (…), trebuie primiţi exact aşa, cu braţele larg deschise”, a declarat Suveranul Pontif, descendent din italieni care au emigrat în Argentina.

El a salutat reprezentanţii Caritas şi miile de credincioşi care s-au strâns în Piaţa Sfântul Petru, pentru audienţa generală.

Această campanie de acţiune şi sensibilizare, cu o durată de doi ani, are ca scop să provoace o schimbare de mentalitate faţă de migranţi şi reugiaţi.

“Nu facem decât o simplă sugestie: intraţi în contact cu un migrant adevărat. Priviţi-l în ochi, ascultaţi motivele pentru care a plecat de acasă”, a explicat preşedintele Caritas International, cardinalul filipinez Luis Antonio Tagle.

„Îmi dau seama că poate părea imposibil”, a recunoscut el miercuri. Însă “toată lumea trebuie să dea atenţie locurilor comune şi să încerce să le depăşească”, a adăugat cardinalul.

Migranţii “nu migrează pentru simpla plăcere de a migra, fac acest lucru pentru că ceva îi constrânge să îl facă”, a subliniat şi directorul Caritas Etiopia, Bekele Moges.

Caritas intenţionează să mobilizeze toate cele 165 de reprezentanţe ale sale din lume pentru a favoriza această apropiere. “Rolul nostru este le vorbim celor care se tem” de migraţie, a explicat directorul caritas Italia, Oliviero Forti.

Aproximativ 244 de milioane de persoane au emigrat în anul 2015 în întreaga lume, dintre care 34 de milioane de africani, potrivit Caritas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.