Principala coaliţie a opoziţiei poloneze respinge realegerea preşedintelui polonez în exerciţiu Andrzej Duda la 12 iulie şi cere invalidarea scrutinului într-un recurs depus la Curtea Supremă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Platforma Civică (PO), al cărei candidat Rafal Trzaskowski, primarul proeuropean al Varşoviei, a fost înfrânt cu un scor strâns în aceste alegeri, denunţă nereguli şi o presupusă părtinire a televiziunii publice.

Susţinut de Partidul Ordine şi Justiţie (PiS, conservatori), Andrzej Duda a obţinut o victorie fragilă, cu 51% din voturile exprimate.

”Am cerut ca alegerile să fie declarate invalide”, a declarat joi presei liderul PO Borys Budka. Scrutinul nu a fost nici ”echitabil” şi nici ”cinstit”, iar ”întregul aparat de stat a încălcat legea” susţinându-l pe Andrzej Duda

Alegerile ar fi trebuirt să aibăloc în mai - pe când Andrzej Duda conducea detaşat în intenţiile de vot -, însă au fost amânate din cauza pandemiei noului coronavirus.

Susţinerea lui Andrzej Duda a scăzut în md considerabil de atunci, inclusiv din cauza consecinţelor pandemiei covid-19, care a aruncat Polonia în prima recesiune de la căderea regimului comunist în 1989.

Recursul PO include plângeri cu privire la nereguli vizând 2.000 de persoane privind înscrierea pe liste electorale, buletine de vot netrimise la timp sau participarea la vor a unor alegători care se află în străinătate.

Potrivit Constituţiei, Curtea Supremă are termen până la 3 august să se pronunţe asupra validităţii acestui scrutin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.