Racheta New Glenn a companiei Blue Origin a explodat în timp ce se afla pe rampa de lansare pentru un test de aprindere a motoarelor la Cape Canaveral, în statul american Florida.
Here's our video of the explosion at Launch Complex 36. It happened about 9 pm ET (0100 UTC) as Blue Origin was beginning a static fire test of its New Glenn rocket.
Watch live views: https://t.co/tm2wZQmAVD pic.twitter.com/PmbgQC6Qmq
- Spaceflight Now (@SpaceflightNow) May 29, 2026
"Am constatat o anomalie în timpul testului de aprindere a motoarelor", a declarat compania miliardarului Jeff Bezos într-un scurt mesaj publicat pe platforma X, adăugând că personalul e în siguranţă.
"E prea devreme să cunoaştem cauza principală, dar lucrăm deja pentru a o identifica. O zi foarte grea, dar vom reconstrui tot ce trebuie reconstruit şi ne vom întoarce la zbor. Merită efortul", a mai transmis deţinătorul companiei, Jeff Bezos.
"Îmi pare rău să văd asta, sper să vă reveniţi rapid", a reacţionat imediat Elon Musk, şeful companiei spaţiale rivale SpaceX.
În aprilie, Blue Origin suferise deja un eşec, după ce o defecţiune a împiedicat racheta sa de mare capacitate, New Glenn, să plaseze un satelit de comunicaţii pe orbita vizată. Compania spaţială a deschis atunci o anchetă, conform Le Figaro.




























