O persoană a fost ucisă prin împuşcare, în urma mai multor focuri de armă, la o manifestaţie Black Lives Matter (BLM) în centrul oraşului Austin, în Texas, au anunţat autortăţile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Imagini publicate pe Facebook Live surprind momentul în care mai multe focuri de armă au răsunat, în timp ce aproximativ 100 de persoane defilau şi scandau ”Pumnul sus! Apăraţi-vă!”.

Poliţia din Austin şi serviciile medicale de urgenţă au confirmat pe Twitter că o persoană a fost ucisă în aceste tiruri.

Emergency Medical Services (EMS) a anunţat că nu au fost ucise sau rănite alte persoane.

Primele elemente arată că suspectul purta o puşcă şi a tras asupra victimei, care se afla în maşina sa, a anunţat într-o conferinţă de presă poliţia.

Suspectul a fost arestat.

Manifestaţii împotriva rasismului şi brutalităţii poliţiei au fost declanşate în întreaga lume de moartea, în mai, a afroamenricanului George Floyd, în timpul unei arestări la Minneapolis. El a murit după ce un poliţist alb a stat cugenunchiul pe gâtul său timp de aproape nouă minute.

Un bărbat a fost ucis prin împuşcare, la sfârşitul lui iunie, la o manifestaţie Black Lives Matter, la Louisville, în Kentucky.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.