Porumbelul-fazan cu ceafa neagră, o pasăre despre care se credea că a dispărut de 140 de ani, a fost redescoperit în pădurile din Papua Noua Guinee, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această pasăre fusese documentată de oamenii de ştiinţă pentru prima şi ultima dată în 1882, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei nonprofit Re:wild, care a ajutat la finanţarea efortului de căutare.

Redescoperirea păsării a necesitat ca o echipă de expediţie să petreacă o lună obositoare pe Fergusson, o insulă accidentată din Arhipelagul D’Entrecasteaux din estul Papua Noua Guinee, unde pasărea a fost documentată iniţial.

Echipa a fost formată din personalul local de la Muzeul Naţional Papua Noua Guinee, precum şi din oameni de ştiinţă internaţionali de la Cornell Lab of Ornithology şi American Bird Conservancy.

Insula Fergusson are un teren accidentat, muntos, ceea ce a făcut ca expediţia să fie deosebit de dificilă pentru oamenii de ştiinţă.

Mulţi membri ai comunităţii au spus echipei că nu au văzut porumbelul-fazan cu ceafa neagră de zeci de ani. Dar, cu doar două zile înainte ca cercetătorii părăsească insula, o cameră video a filmat imagini ale unei păsări excepţional de rare.

”După o lună de căutări, să vezi acele prime fotografii cu porumbelul-fazan a fost ca şi cum ai găsi un unicorn. Este genul de moment la care visezi întreaga ta viaţă de conservator şi observator de păsări”, a declarat în comunicat John C. Mittermeier, director al programului pentru păsări pierdute al American Bird Conservancy şi co-lider al expediţiei.

Potrivit comunicatului, porumbelul-fazan cu ceafă neagră este un porumbel mare, care locuieşte pe pământ şi are o coadă largă.

Oamenii de ştiinţă ştiu încă puţine despre specie şi cred că populaţia este mică şi în scădere.

Informaţiile oferite de locuitori au fost esenţiale pentru ca oamenii de ştiinţă să poată urmări pasărea evazivă.

”Abia când am ajuns în satele de pe versantul vestic al Muntelui Kilkerran am început să ne întâlnim cu vânători care au văzut şi auzit porumbelul-fazan. Am devenit mai încrezători cu privire la numele local al păsării, care este ”Auwo”, şi am simţit că ne apropiem de habitatul de bază în care trăieşte porumbelul-fazan cu ceafă neagră”, a declarat Jason Gregg, biolog specializat în conservare şi co-lider al echipei de expediţie.

Ei au plasat un total de 12 camere foto pe versanţii Muntelui Kilkerran, care este cel mai înalt munte al insulei. Şi au plasat alte opt camere în locuri în care vânătorii locali au spus că au văzut pasărea în trecut.

Un vânător pe nume Augustin Gregory, cu sediul în satul de munte Duda Ununa, a oferit descoperirea finală, care a ajutat oamenii de ştiinţă să localizeze porumbelul-fazan.

Gregory a spus echipei că a văzut porumbelul-fazan cu ceafă neagră într-o zonă cu ”pante şi văi abrupte”, se spune în comunicatul de presă. Şi a şi auzit strigătele distinctive ale păsării.

Aşa că echipa de expediţie a plasat o cameră pe o creastă înaltă lângă râul Kwama, deasupra Duda Ununa. Şi în cele din urmă, exact când călătoria lor se încheia, au filmat o pasăre care mergea pe pământ în pădure.

Descoperirea a fost un şoc atât pentru oamenii de ştiinţă, cât şi pentru comunitatea locală.

”Comunităţile au fost foarte încântate când au văzut rezultatele, pentru că mulţi oameni nu au văzut sau auzit de pasăre până când am început proiectul nostru şi am obţinut fotografiile cu capcana camerei”, a spus Serena Ketaloya, un specialist în conservare din Milne Bay, Papua Noua Guineea, în comunicatul de presă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.