Un tribunal din Bangladesh a condamnat-o pe deputata britanică Tulip Siddiq, fost ministru, la doi ani de închisoare într-un caz de corupţie care implică alocarea ilegală a unui teren, relatează Reuters.
Verdictul a fost pronunţat în lipsă.
Siddiq este nepoata fostului prim-ministru al Bangladeshului, Sheikh Hasina, care a fost alungată de la putere.
Siddiq, Hasina, precum şi sora lui Hasina, Sheikh Rehana — toate coacuzate în acest caz — nu au fost prezente în sala de judecată.
Hasina a fost condamnată la cinci ani de închisoare, iar Rehana la şapte, potrivit presei locale.
Hasina, care a fugit în India vecină în august 2024, în plină revoltă împotriva guvernului său, a fost condamnată la moarte luna trecută pentru reprimarea violentă a protestelor. Săptămâna trecută, ea a fost condamnată la o pedeapsă totală de 21 de ani de închisoare în alte cazuri de corupţie.
Procurorii au afirmat că terenul a fost alocat ilegal prin influenţă politică şi coluziune cu înalţi funcţionari, acuzându-le pe cele trei puternice inculpate că au făcut abuz de autoritatea lor pentru a obţine terenul, cu o suprafaţă de aproximativ 13.610 metri pătraţi, în timpul mandatului lui Hasina ca prim-ministru.
Majoritatea celor 17 acuzaţi au fost absenţi când s-a pronunţat sentinţa.
Siddiq, care a demisionat în ianuarie din funcţia de ministru britanic responsabil cu serviciile financiare şi eforturile anticorupţie, în urma unei anchete vizând legăturile sale financiare cu Hasina, a respins anterior acuzaţiile ca fiind „calomnii motivate politic”.
Marea Britanie nu are în prezent un tratat de extrădare cu Bangladeshul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







