Un partid care se adresează importantei comunităţi turce din Germania, ”Alianţa Democratică a Diversităţii şi Înnoirii” (DAVA), apropiat Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al lui Recep Tayyip Erdogan, se află printre cele 35 de partide şi organizaţii care candidează în alegerile europene din iunie, relatează RFI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dava a fost lansată la începutul lui 2024 în Germania.

”Da’wa”, în islam, înseamnă ”misiune” pe lângă nemusulmani.

Conducătorii acestei noi mişcări sunt apropiaţi AKP-ului lui Erdogan, care a obţinut, în ultinele alegeri prezidenţiale, două treimi dintre voturile exprimate în Germania.

Lansarea dava a fost criticată de numeroşi lideri politici.

Programul mişcării insită asupra apărării islamului - care ar fi atacat -, asupra consolidării valorilor tradiţionale şi unui stat social puternic.

Dava exploatează totodată furia multor musulmani din cauza Războiului din Fâşia Gaza.

”Noi nu suntem o emanaţie a AKP, nu suntem braţul armat al lui Erdogan”, declară AFP unul dintre membrii fondatori,  Fatih Zingal, dezminţind suspiciuni insistente cu privire la o apropiere de partidul aflat la putere în Turcia.

Recep Tayyip Erdogan este foarte popular în această diasporă, iar încercări ale Ankarei de a obţine influenţă în afacerile interne ale Germaniei îngrijorează de mult timp.

Presa germană numeşte deja dava ”partidul lui Erdogan”.

EŞECURI

Comunitatea de origine turcă sau musulmană din Germania are milioane de menbri.

Majoritatea sunt descendenţi ai muncitorilor veniţi să acopere penurii de forţă de muncă în anii '60 şi '70.

Aproximativ jumătate dintre ei deţin numai paşaport turcesc, iar ceilalţi au doar cetăţenie germană.

Felul în care se desfăşoară alegerile europene în Germania - unde nu există un prag de 5% în obţinerea de mandate - le poate permite unor partide mici să obţină unul sau două mandate de deputat în Parlamentul European (PE).

Unii experţi se îndoiesc de o înrădăcinare a unei astfel de mişcări pe scena politică germană.

Organizaţii cu un profil similar anu au reuşit să ajungă în PE în trecut şi au rămas grupuscule fără vreo greutate politică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.