Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după încheierea unor manevre militare chineze în jurul Insulei Taiwan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a declarat la un eveniment organizat de Partidul său Democrat Progresist (PDP) că discursul său de învestire, pe care l-a susţinut luni, amintea că ”pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan sunt elemente necesare securităţii şi prosperităţii mondiale”.

În acest discurs, ”am îndemnat China să-şi asume împreună cu Taiwanul responsabilitatea importantă a stabilităţii regionale”, a continuat el.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

”Mă bucură ideea unei consolidări a înţelegerii reciproce şi reconcilierii muţumită schimburilor şi cooperării cu China (...) şi înaintării către o poziţie de pace şi prosperitate comune”, a declarat şeful statului taiwanez.

”Orice ţară care face valuri în Strâmtoarea Taiwan şi care ar dăuna stabilităţii regionale nu va fi acceptată de către comunitatea internaţională”, a adăugat el.

Lai Ching-te a fost învestit luni în funcţia de preşedinte al Taiwanului sub privirile atentate ale Beijingului, care consideră insula drept una dintre provinciile sale pe care nu a reuşit să le reunifice încă cu teritoriul chinez după Războiul Civil Chinez şi instalarea la putere a comuniştilor pe continent în 1949.

China a denunţat discursul de învestire al noului preşedinte taiwanez.

DEZAPROBARE

Lai Ching-te a declarat că ”Republica China (numele oficial al Taiwanului) şi Republica Populară chineză (numele Chinei continentale, conduse de Partidul Comunist Chinez) nu sunt subordonate una alteia”.

Beijingul a denunţat aceste declaraţiica fiind separatiste.

Pentru a-şi manifesta opoziţia faţă de aceste declaraţii pe care le consideră separatiste, China a desfăşurat manevre militare în jurul Taiwanului timp de 48 de ore, joi şi vineri.

Acest exerciţiu, denumit ”Joint Sword-2024A” viza să trasmită autorităţilor insulei, pe care o revendică, dezaprobarea Beijingului.

Duminică, Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat că a detectat şapte avioane chineze, 14 nave de război şi patru nave aparţinând Pazei de Coastă chineze ”în jurul” Taiwanului în ultimele 24 de ore pânăduminică la ora locală 6.00 (1.00, ora României).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.