Noi violenţe şi arestări au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Hamburg, unde vineri şi sâmbătă s-a desfăşurat summitul G20, a anunţat poliţia, precizând că va anunţa numărul răniţilor şi al arestărilor în cursul zilei de duminică, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Forţele de ordine au anunţat că aproximativ 600 de anarhişti s-au strâns în cursul nopţii în districtul Schanzenviertel. Protestatarii au atacat forţele de ordine, care au ripostat.

Incidentele au venit după ce, sâmbătă dup-amiază, aproximativ 76.000 de oameni, potrivit organizatorilor, 50.000, potriviti poliţiei, s-au strâns în centrul Hamburgului, pentru un protest intitulat „Solidaritate fără granţie în loc de G20”.

Evenimentul s-a încheiat sâmbătă după-amiază, când liderii au plecat de la Hamburg. Autorităţile au precizat că manifestaţia a fost, în mare parte, paşnică.

Însă au existat şi încăierări între poliţie şi manifestanţi. Aproximativ 120 de oameni au refuzat să îşi scoată măştile şi au atacat ofiţerii de poliţie cu bâte şi sticle. Patru ofiţeri au fost răniţi.

În Germania este ilegal să îţi acoperi faţa la proteste.

Forţele de ordine au precizat că au recunoscut totuşi o parte dintre manifestanţii turbulenţi.

În paralel a avut loc o a doua manifestaţie, „Hamburg arată atitudine”, care a atras o mulţime de 10.000 de oameni, potrivit organizatorilor, 6.000 potrivit poliţiei. Şi aceasta s-a încheiat fără incidente.

Cel puţin 213 ofiţeri de poliţie au fost răniţi până sâmbătă, a anunţat un purtător de cuvânt al Poliţiei. Nu este clar câţi protestari au fost răniţi. Zeci de oameni au fost reţinuţi, iar 23 dintre ei au fost inculpaţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.