Fostul şef al statului francez Nicolas Sarkozy a fost inculpat şi plasat sub control judiciar în ancheta cu privire la o presupusă finanţare libiană a campaniei sale prezidenţiale din 2007, după ce a fost reţinut timp de peste 24 de ore. El a spus că trăieşte ”infernul calomniei” din 2011, potrivit declaraţiei pe care a dat-o magstraţilor, publicată joi pe site-ul Le Figaro, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Sarkozy: ”Trăiesc infernul acestei calomnii” din 2011

Nicolas Sarkozy, care neagă faptele care-i sunt reproşate, a fost inculpat de ”corupţie pasivă”, ”finanţare ilegală a campaniei electorale” şi ”tăinuire de fonduri publice libiene” şi plasat sub control judiciar, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.

Fostul preşedinte - care a fost unul dintre artizanii îndepărtării de la putere a fostului dictator Muammar Gaddafi, ucis în 2011 de rebeli libieni - a fost plasat în arest preventiv marţi dimineaţa în sediul Biroului anticorupţie (Oclciff) de la Nanterre, în apropiere de Paris.

Audierea sa, întreruptă marţi seara, a fost reluată miercuri dimineaţa. După ce i s-a adus la cunoştinţă inculparea, el s-a întors la domiciliu, în arondismentul al XVI-lea, a constatat un jurnalist AFP.

”Este o lovitură de trăsnet după cinci ani de investigaţii. El este inculpat în principalele capete de acuzare în această anchetă”, a subliniat o sursă apropiată dosarului.

”Justiţia în această ţară este liberă, indiferent că eşti fost şef de stat, parlamentar sau ministru”, a declarat pentru AFP Christophe Castaner, delegat general al La République en Marche (LRM).

Contactaţi, avocaţii fostului preşedinte nu au fost disponibili imediat.

Acest caz nu este singurul în care este inculpat. El a fost trimis în faţa unei instanţe corecţionale, în februarie 2017, de către judecătorul Serge Tournaire, din cauza unei finanţări ilegale a campaniei electorale, însă de această dată în alegerile prezidenţiale din 2012. El a făcut apel.

Nicolas Sarkozy, în vârstă de 63 de ani, este ameninţat totodată de un proces în scandalul ”ascultărilor”. El este suspectat că a încercat să obţină de la un magistrat de la Curtea de Casaţie, Gilbert Azibert, informaţii care-l priveau - protejate de secret.

Inculparea sa în dosarul libian marchează o formidabilă accelerare în acest caz, instruit de magistraţi de la polul financiar de cinci ani.

De la publicarea în mai 2012 de către Mediapart a unui document libian care acreditează o finanţare de aproximativ 50 de milioane de euro, în schimbul permiterii Libiei de a ieşi din izolarea sa diplomatică, investigaţiile au avansat considerabil.

”MINCINOSUL NU SUNT EU”

Mai mulţi protagonişti, inclusiv foşti oficiali libieni, au acreditat teza unor plăţi ilicite.

Sulfurosul om de afaceri franco-libanez Ziad Takieddine a dat asigurări că i-a predat, de la sfârşitul lui 2006 şi până la începutul lui 2007, trei valize cu cinci milioane de euro provenind de la regimul Gaddafi lui Nicolas Sarkozy, la acea vreme ministru de Interne, şi directorului său de cabinet Claude Guéant.

”Mincinosul nu sunt eu”, a reacţionat Takieddine după inculparea fostului preşedinte. ”Puţin câte puţin, se strânge laţul, începe să cadă totul, inclusiv mafia”, a adăugat el.

Alţi demnitari libieni au dezminţit orice finanţare din partea Libiei lui Muammar Gaddafi, pe care Nicolas Sarkozy l-a primit cu mare pompă la Elysée în 2007.

Care sunt noile elemente strânse de magistraţi care-l pun în cauză în mod drect pe fostul şef de stat?

Potrivit Le Monde, mai mulţi foşti demnitari din regimul Gaddafi ar fi dat recent declaraţii care confirmă suspiciuni de finanţare ilicită.

Alt element ce ar putea să fie compromiţător pentru Nicolas Sarkozy este un raport al biroului anticorupţie, datat în septembrie, care vizează o circulaţie importantă de numerar în anturajul său în campania din 2007.

”Toată lumea venea să-şi caute plicul”, a relatat o fostă salariată, potrivit acestui raport de care AFP are cunoştinţă, îndoindu-se că o distribuţie atât de masivă a putut să aibă loc fără ca acest candidat al UMP să fie la curent.

Interogaţi, Éric Woerth, trezorierul campaniei, şi unul dintre adjuncţii săi, Vincent Talvas, au dat asigurări că banii proveneau din donaţii anonime, o justificare contestată de alţi protagonişti din campanie.

Investigaţiile au scos la lumină totodată mai multe operaţiuni suspecte, inclusiv un virament în valoare de 500.000 de euro primit de Claude Guéant în martie 2008. Fostul secretar general al Élysée este de asemenea inculpat în această anchetă în legătură cu ”spălare şi fraudă fiscală în bandă organizată”.

Judecătorii se întreabă de asemenea despre o vânzare, în 2009, a unei vile la Mougins (Alpes-Maritimes) către un fond libian gestionat de către Bachir Saleh, fostul trezorier al lui Gaddafi, bănuindu-se că această tranzacţie - în spatele căreia s-ar ascunde omul de afaceri Alexandre Djouhri -ar fi fost efectuată cu scopul de a ascunde eventuale plăţi oculte.

Fostul ministru de Interne Brice Hortefeux a fost şi el audiat marţi - însă în libertate.

”El a dat asigurări din nou că nu a exstat vreo finanţare provenind din Libia sau din vreo ţară străină. Răspunzând numeroaselor întrebări care i-au fost puse, el a dezminţit erori şi zvonuri care au circulat cu privire la acest caz”, a declarat avocatul său Jean-Yves Dupeux.

Ancheta a cunoscut deja o întorsătură importantă în ianuarie, odată cu arestarea, la Londra, a lui Alexandre Djouhri, cu privire la a cărui eventuală extrădare urmează să se ia o hitărâre în iulie.

În rândul politicienilor de dreapta, reţinerea fostului preşedinte a scandalizat. Liderul Les Républicains (LR) Laurent Wauquiez a catalogat măsura ”umilitoare şi inutilă”.

Însă, în opinia lui Ségolène Royal, candidata socialistă înfrântă de Nicolas Sarkozy în 2007, cetăţenii ”au dreptul să ştie dacă meciul s-a purtat cu arme egale”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.