Specialiştii Apele Române Jiu verifică situaţia în teren, după ce au fost sesizaţi cu privire la existenţa mai multor peşti morţi în zona Turceni.
"În urma sesizărilor privind mortalitatea piscicolă semnalată pe râul Jiu, în zona Turceni, specialiştii de la Apele Române Jiu s-au deplasat în teren pentru a verifica situaţia şi pentru a identifica eventualele cauze care au condus la apariţia fenomenului. Reprezentanţii Laboratorului de Calitatea Apelor al SGA Gorj vor preleva probe de apă, acestea urmând să fie analizate pentru determinarea parametrilor de calitate relevanţi", anunţă, miercuri, Apele Române Jiu.
Totodată, reprezentanţii Serviciului Exploatare fac verificări în teren, "pentru a analiza modul de exploatare a amenajărilor hidrotehnice din zonă şi pentru a stabili dacă manevrele efectuate la baraj au respectat prevederile Regulamentului de exploatare".
"Verificările au ca scop obţinerea unei imagini complete asupra situaţiei, atât din punct de vedere al calităţii apei, cât şi al modului de exploatare a infrastructurii hidrotehnice", a mai transmis instituţia citată.




























