”Nu există niciun risc” după explozia soldată cu cinci morţi, la 8 august, într-o bază de lansare de rachete în Marele Nord rus, asigură preşedintele rus Vladimir Putin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o conferinţă de presă, înaintea întâlnirii la Fortul Brégançon cu omologul său francez Emmanuel Macron, preşedintele rus a declarat luni seara că ”nu există niciun risc şi nicio creştere a nivelului radiaţiei”.

”Am trimis experţi la faţa locului şi ei controlează situaţia”, a adăugat el. ”Măsuri preventive au fost luate pentru ca nimic neaşteptat să nu se mai poată întâmpla”.

La 10 august, agenţia nucleară rusă Rosatom a anunţat o explozie soldată cu cinci morţi într-o bază de lansare de rachete în regiunea Arhangelsk, în Marele Nord rus.

Imediat după accident, Ministerul rus al Apărării a exclus o contaminare radioactivă, evocând probleme în cursul unui test al unui ”motor de rachetă cu carburanţi lichizi”.

Însă primarul unui oraş din apropierea bazei a anunţat că a ”înregistrat o scurtă creştere a radioactivităţii”, după care a retras acest anunţ publicat.

Autorităţile ruse au recunoscut între timp că accidentul are legătură cu ”armamente noi”.

La 15 august, autorităţile norvegiene în domeniul siguranţei nucleare au anunţat că au detectat infime cantităţi de iod radioactiv în regiunea de la frontiera cu Rusia, în zilele care au urmat exploziei.

”la ora actuală nu este posibil să determinăm dacă ultima detectare de iod (radioactiv) este legată de accidentul de la Arhanghelsk”, preciza Autoritatea norvegiană de Radioprotecţie şi Siguranţă Nucleară.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.