Premierul israelian Benjamin Netanyahu evocă pentru prima oară un bilanţ de 30.000 de morţi de la începutul Războiului din Fâşia Gaza, după atacul de la 7 octombrie, dintre care aproximativ jumătate ar fi ”combatanţi ai Hamas”, într-un podcast realizat în weekend, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproximativ ”14.000 de combatanţi au fost ucişi şi probabil 16.000 de civili au fost ucişi”, declară Benjamin Netanyahu.

Până în prezent, bilanţurile morţilor în Fâşia Gaza au fost prezentate de către Ministerul Sănătăţii al Hamas, care se află la putere în Fâşia din 2007.

Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

Ministerul estimează că peste 35.000 de oameni, majoritatea copii şi femei, au fost ucişi de la începutul ofensivei israeliene, după atacul de la 7 octombrie.

Benjamin Netanyahu a insistat duminică asupra faptului că bilanţul este mai mic decât cel anunţat de către mişcarea islamistă palestiniană.

Numărul morţilor în Fâşia Gaza este dificil de verificat.

Recent, ONU a încetat să publice statistici ale biroului de presă al Guvernului din Fâşia Gaza, care se dovedeau incoerente.

ONU foloseşte în prezent cifrele publicate de către Ministerul Sănătăţii al Hamas.

Potrivit ONU, această schimbare nu implică o revizuire în scădere a bilanţului, care rămâne în jur de 35.000 de morţi - dintre care doar 25.000 sunt identificaţi.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că ”peste 1.000 de membri Hamas” sunt spitalizaţi în Turcia la îngrijiri şi a reafirmat că ”nu consideră Hamas drept o organizaţie teroristă”.

VICTIME CIVILE

”Chiar dacă ne confruntăm cu un inamic deosebit de cinic, am reuşit să menţinem proporţia civili-combatanţi ucişi” la ”aproximativ unul la unu”, a declarat Benjamin Netanyahu în podcastul ”Call Me Back”.

Statele Unite, principalul aliat al Israelului, au repetat luni seara că armata israeliană ”poate şi trebuie să facă mai mult pentru a asigura protecţia civililor”, fără să prezinte un bilanţ.

La jumătatea lui aprilie, Înaltul Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului Volker Türk sublinia că copiii ”plătesc în mod disproporţionat preţul ultim al acestui război”.

Unul dintre obiectivele afişate ale ofensivei israeliene în Fâşia Gaza este ”să aneantizeze” Hamasul, al cărui atac la 7 octombrie s-a soldat cu 1.170 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

Peste 250 de persoane au fost răpite în atac, iar 128 sunt ţinute ostatice în Fâşia Gaza, dintre care 36 sunt considerate moarte, potrivit armatei israeliene.

ATACURI ŞI OPERAŢIUNI LA RAFAH

În acest podcast, Benjamin Netanyahu repetă că Israelul a făcut, încă de la început, ”eforturi să minimizeze pierderile civile cum nu a făcut nicio altă armată”.

El dă ca exemplu manifeste şi mesaje vocale trimise câtorva zeci de mii de familii din cartiere din estul Rafah, prin care le ordonă să evacueze înainte de bombardamente şi ”operaţiuni ţintite” în zonă.

Israelul susţine că în Rafah se află ultimele batalioane ale Hamas şi îşi subliniază intenţia de a desfăşura o operaţiune terestră de amploare în acest oraş.

Însă, potrivit ONU, în oraş se află 1,4 milioane de civili - locuitori ai oraşului şi locuitori ai Fâşiei Gaza deplasaţi din calea confruntărilor armate în restul enclavei - ceea ce alimentează temeri cu privire la un masacru.

Israelul sfidează de o săptămână opoziţia comunităţii internaţionale, inclusiv a principalului său aliat american, iar tancuri şi trupe desfăşoară operaţiuni tot mai adânc în estul Rafah, susţinute de atacuri aeriene.

Acest lucru a provocat exodul a aproape 360.000 de persoane din estul Rafah, potrivit Agenţiei ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNRWA), care avertizează că ”niciun loc nu este sigur” în Fâşia Gaza, devastată de şapte luni de război.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.