Nepal: Fostul prim-ministru Oli a fost arestat în urma protestelor soldate cu victime

Nepal: Fostul prim-ministru Oli a fost arestat în urma protestelor soldate cu victime

Fostul prim-ministru al Nepalului, K.P. Sharma Oli, a fost arestat, sâmbătă, în contextul în care poliţia anchetează o posibilă neglijenţă în timpul manifestaţiilor care au provocat zeci de morţi în luna septembrie a anului trecut, au declarat oficialii locali, citaţi de Reuters.

Ramesh Lekhak, ministrul de interne care a făcut parte din guvernul lui K.P. Sharma Oli, a fost, de asemenea, arestat.

76 de persoane au fost ucise în violenţele care au avut loc în timpul mişcării de protest a studenţilor împotriva corupţiei, care a dus la demisia lui K.P. Sharma Oli.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că K.P. Sharma Oli şi Ramesh Lekhak vor fi prezentaţi în faţa unui judecător duminică.

„I-am arestat în conformitate cu recomandările formulate de comisia de anchetă”, a spus el.

CITEȘTE ȘI Nepal - Un fost rapper urmează să depună jurământul ca prim-ministru

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor