NATO trebuie să accelereze eforturile de consolidare a protecţiei flancului său estic împotriva dronelor, a declarat marţi ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, după ce România a ridicat avioane de vânătoare, în urma incursiunilor dronelor în spaţiul său aerian, relatează Reuters.
„Operaţiunea Santinela Estică necesită întărire. Opt ţări şi-au declarat (disponibilitatea de a furniza) forţele, acest lucru trebuie accelerat. Aceasta este şi concluzia, dacă această încălcare este confirmată astăzi”, a declarat Kosiniak-Kamysz după o întâlnire cu omologul său francez.
Avioane de luptă româneşti şi germane ale forţelor NATO au fost mobilizate marţi în apropierea frontierei României cu Ucraina pentru a răspunde la incursiunea unei drone care a pătruns mai adânc ca niciodată în spaţiul aerian român, într-o acţiune pe care Bucureştiul a calificat-o drept o provocare rusă. Ministrul apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat că piloţii NATO au fost pe punctul de a doborî o dronă care a pătruns în repetate rânduri în spaţiul aerian al ţării, dar s-au abţinut, din cauza temerilor că ar putea provoca pagube la sol.
Fragmente de dronă fără încărcătură explozivă au fost găsite ulterior pe teritoriul României, dar şi în Republica Moldova, în spaţiul aerian al căreia au intrat cel puţin şase drone.
Dronele ruseşti au lovit în timpul nopţii porturile ucrainene din apropierea graniţei cu România, care se află de cealaltă parte a Dunării.
Încălcarea de marţi a fost a 13-a raportată de România în spaţiul său aerian de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022. Pe lângă faptul că a fost cea mai profundă incursiune, a fost şi prima care a avut loc în timpul zilei, şi nu noaptea.
Ministerul Apărării din România a declarat că a trimis iniţial două avioane Eurofighter din cadrul unei misiuni germane de poliţie aeriană din România, care au urmărit o dronă în judeţul Tulcea din sud-estul ţării, înainte ca aceasta să reintre în Ucraina.
Armata a trimis ulterior două avioane de vânătoare F-16 româneşti, după ce radarul a detectat o a doua încălcare a spaţiului aerian în judeţul vecin Galaţi. Moşteanu a declarat că au urmat încă două avioane Eurofighter. Ministrul a declarat că avioanele au urmărit drona care se îndrepta spre judeţul Vrancea, care nu are graniţă cu Ucraina şi se află la mai mult de 100 km în interiorul ţării.
Locuitorii din toate cele trei judeţe au fost avertizaţi să se adăpostească, avertisment care a fost ulterior ridicat.
România are o graniţă de 650 km cu Ucraina.
În timpul unei vizite la trupele americane de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din România, generalul Christopher Donahue, comandantul Armatei SUA în Europa şi Africa, a declarat că o nouă capacitate de a doborî drone va fi desfăşurată în România. „Am testat-o şi se află în stadiul final de implementare. Soldaţii români şi alţi soldaţi ai alianţei au fost instruiţi în utilizarea acestei capacităţi şi ştiu că veţi vedea această capacitate în Delta Dunării foarte curând”, a dat asigurări generalul american.
România are o legislaţie care îi permite să doboare drone în timp de pace dacă vieţile sau proprietăţile sunt în pericol, dar nu a utilizat-o încă pe deplin, notează Reuters.
Tensiunile au crescut de-a lungul flancului estic al Europei în ultimele luni, după ce drone suspectate a fi ruseşti au încălcat spaţiul aerian al mai multor state NATO.
Cea mai recentă încălcare survine în contextul în care oficialii americani şi ucraineni au purtat discuţii intense pentru a reduce diferenţele dintre ei cu privire la un plan de încheiere a războiului, după ce au convenit să modifice o propunere americană pe care Kievul şi aliaţii săi europeni o considerau o listă de dorinţe a Kremlinului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







