NATO este "ca niciodată mai puternică", a declarat marţi Joe Biden, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, acesta din urmă subliniind că vizita preşedintelui american la Varşovia, pentru a doua oară într-un an, este un semn important al angajamentului Statelor Unite de a menţine securitatea în Europa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vizita dumneavoastră este un semn important pentru securitate, un semnal al responsabilităţii SUA faţă de securitatea lumii şi a Europei. America poate menţine ordinea mondială", i-a spus Duda lui Biden în timpul întâlnirii lor bilaterale.

La rândul său, preşedintele SUA i-a mulţumit preşedintelui polonez pentru angajamentul ţării sale de a sprijini poporul ucrainean, calificând relaţia dintre cele două state drept "esenţială".

"Am spus clar că angajamentul Statelor Unite este real şi că, un an mai târziu, aş spune că NATO este mai puternică decât a fost vreodată", a spus Biden.

"Pot spune cu mândrie că sprijinul nostru pentru Ucraina rămâne de neclintit", a punctat el. Biden a calificat sprijinul Poloniei pentru Ucraina drept "cu adevărat extraordinar" şi a mulţumit acestei ţări pentru că a primit peste un milion de ucraineni.

"Legătura dintre polonezi şi americani este extrem de puternică şi profundă", a asigurat Biden.

"Sunt multe provocări cu care trebuie să ne confruntăm, dar sunt încrezător că putem reuşi împreună", a transmis Biden.

Preşedintele american crede că Ucraina se află în prezent într-o "poziţie mai bună" şi a cerut ţărilor NATO să-şi păstreze "capul şi concentrarea".

Polonia a insistat în NATO ca Ucraina să primească tancuri moderne de luptă şi acum este lider în ceea ce priveşte instruirea soldaţilor ucraineni.

Preşedintele Joe Biden, care luni a făcut o vizită-surpriză la Kiev, este aşteptat să rostească marţi după-amiază la Varşovia un discurs emblematic şi mobilizator, care să marcheze momentul împlinirii unui an de când Rusia a invadat Ucraina.

Discursul preşedintelui american Joe Biden de marţi va fi mai degrabă o "declaraţie de valori" decât ca o replică directă la discursul rosist ceva mai devreme de liderul rus Vladimir Putin în faţa Adunării Federale a Rusiei, în care a semnalat în mod clar că Rusia va continua războiul şi a învinovăţit Occidentul pentru asta.

"Nu am stabilit ca discursul să fie un fel de confruntare directă", a declarat Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al SUA. "Nu este un concurs retoric cu nimeni", a adăugat el, citat de CNN.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.