Fostul director al CIA David Petraeus, un fost general cu patru stele, dă asigurări că, în cazul în care Rusia ar folosi bomba nucleară în Ucraina, NATO ar elimina forţele ruse aflate în această ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat ce-ar face Statele Unite dacă Rusia ar folosi arma nucleară în Ucraina, David Petraeus a răspuns, în acest interviu acordat postului ABC News, că ”am răspunde printr-un efort al NATO care ar elimina toate forţele convenţionale ruse pe care le-am putea vedea” pe câmpul de luptă ucrainean şi în Crimeea anexată.

Acest avertisment este lansat de către un pensionar ilustru şi nu de către un oficial american.

”Toate navele de la Marea Neagră” ar fi, de asemenea distruse, a declarat el în acest interviu, duminică, la postul ABC News..

El a făcut această analiză foarte directă la câteva zile după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat că orice atac vizând teritoriile anexate de Rusia în Ucraina ar fi considerat o agresiune.

Preşedintele rus nu a agitat în mod explicit ameninţarea nucleară, însă aceasta planează în aer.

Acest pericol nu poate ”în niciun caz fi acceptat”, respinge fostul director al CIA, care a subliniat că se exprimă în nume personal şi că nu a discutat cu consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan despre un eventual răspuns al Statelor Unite la o escaladare nucleară rusă a Războiului rus în Ucraina.

Folosirea armei nucleare în Ucraina nu antrenează în mod automat NATO în război împotriva agresorului - pentru că Kievul nu face parte din Alianţa Nord-Atlantică -, dar un ”răspuns al Statelor Unite şi NATO” ar fi necesar, consideră fostul gradat de rang înalt.

David Petraeus a recunoscut că probabilitatea ca radiaţiile nucleare să se extindă în state membre NATO şi că aceasta ar putea fi interpretată ca un atac al unui stat membru al Alianţei Nord-Atlnatice, în virtutea Articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord.

Acest articol prevede că un atac împotriva unui stat membru al Alianţei este considerat un atac împotriva tuturor membrilor Alianţei.

”Nu vrem să ne lansăm, spun din nou, într-o escaladare militară”, a subliniat el.

Însă o asemenea ameninţare ”nu va rămâne fără răspuns”, a dat asigurări, apăsat, Petraeus.

”Vladimir Putin este disperat”, consideră fostul director CIA.

”Realitatea câmpului de luptă cu care s-a confruntat este ireversibilă” şi nicio mobilizare, ”nico anexare şi nicio ameninţare nucleară, nici măcar voalată nu-l poate scoate dintr-o asemenea situaţie”, subliniază el.

Întrebat care este, atunci, soluţia, Petraeus a răspuns că ”va trebui să existe un început al unor negocieri, aşa cum a spus preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.