Premierul Boris Johnson l-a numit pe ministrul Educaţiei Nadhim Zahawi în postul de ministru al Finanţelor, din care Rishi Sunak a demisionat zgomotos, relatează AFP.
Guvernul a anunţat că regina Elizabeth a II-a a aprobat numirea lui Nadhim Zahawi în funcţie.
Nadhim Zahaw este un kurd născut în Irak care a venit în Regatul Unit împreună cu familia fără să vorbească oboabă englezeşte, după care a făcut o carieră bănoasă în afaceri.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Nadhim Zahawi, în vârstă de 56 de ani, este un cofondator al reputatului Institut de sondare YouGov şi şi-a început cariera politică în medii conservatoare, la Londra, după care a devenit deputat în 2010.
El şi-a câştigat reputaţia asigurând gestionarea vaccnării brtanicilor în timpul pandemiei covid-19.
Boris Johnson l-a numit în funcţie după şocul demisiei predecesorului său Rishi Sunak şi a ministrului Sănătăţii Sajid Javid, care au anunţat la distanţă de câteva minute că pleacă din Guvern, sătui de scandaluri repetate.

Sajid Javid a fost înlocuit la Ministerul Sănătăţii cu Steve Barclay, însărcinat anterior cu coordonarea guvernamentală.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...