Rusia a convocat vineri un diplomat de la Ambasada Statelor Unite la Moscova, pentru a protesta faţă de ceea ce consideră un ”amestec” în favoarea opoziţiei, prin mesaje referitoare la manifestaţia de sâmbătă, reprimată de poliţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moscova reproşează ambasadei americane faptul că a publicat pe site-ul său şi pe contul său de Twitter informaţii cu privire la această manifestaţie, la care s-au cerut alegeri libere, dar care nu a fost autorizată de către autorităţile ruse.

Ambasada îndemna prin aceste mesaje cetăţenii americani prezenţi în Rusia să evite zona şi prezenta un traseu al manifestaţiei.

Ministerul rus de Externe a denunţat o ”propagandă în favoarea participării” la manifestaţie şi o ”încercare de amestec în afacerile interne” ale ţării.

Rusia a convocat-o joi pe o diplomată germană, pentru a denunţa ceea ce consideră drept ”îndemnuri directe la a manifesta” din partea postului german Deutsche Welle (DW) pe reţele de socializare.

Diplomaţia rusă a denunţat şi în acest caz un ”amestec” şi o ”încălcare a normelor şi eticii jurnalistice”.

Autorităţile ruse se confruntă de săptămâni cu una dintre mişcările de contestare cele mai importante de la revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012.

Opoziţia cere să-i fie autorizaţi candidaţii să participe la alegeri locale, prevăzute la 8 septembrie.

Mai multe manifestaţii au avut loc la Moscova şi au fost reprimate ferm de către autorităţi. La ultimele două manifestaţii s-au operat 1.400 şi, respectiv, 1.000 de arestări, în contextul în care aproape toţi reprezentanţii opoziţiei au fost condamnaţi la pedepse scurte cu închisoarea.

După reprimarea ultimei manifestaţii, sâmbătă, o purtătoare de cuvânt a Ambasadei Statelor Unite la Moscova a denunţat pe Twitter ”restrângerea drepturilor cetăţenilor ruşi de a se exprima”.

O noua acţiune de protest - de această dată autorizată de către autorităţi - este prevăzută sâmbătă la Moscova.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.