Un autobuz turistic care se întorcea la New York de la Cascada Niagara s-a răsturnat vineri, provocând moartea şi rănirea mai multor persoane, inclusiv copii, a informat poliţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Autocarul turistic transporta circa 50 de pasageri şi s-a răsturnat într-un şanţ, după ce a pierdut controlul din „motive necunoscute”, a declarat James O'Callaghan, purtătorul de cuvânt al poliţiei statului New York.

Mai multe persoane au rămas încarcerate, în timp ce altele au fost aruncate din autobuz, a spus O'Callaghan.

„Credem că printre victime există un copil”, a declarat el.

Nu a fost clar imediat ce a provocat accidentul, care s-a produs pe o autostradă, la aproximativ 40 de kilometri est de Buffalo.

Fotografiile făcute de martorii oculari la faţa locului arată un autobuz răsturnat pe o parte, chiar lângă autostradă.

„În acest moment, avem mai multe victime, mai multe persoane blocate şi mai mulţi răniţi”, a declarat James O'Callahan.

Mai multe ambulanţe şi elicoptere medicale au transportat pacienţii de la locul accidentului.

„Erau cioburi de sticlă şi obiecte personale împrăştiate pe toată şoseaua”, a declarat un martor ocular pentru The Buffalo News după ce a trecut cu maşina pe lângă locul accidentului. „Toate geamurile erau sparte”, a adăugat el. 

Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, a declarat pe X că a fost informată despre „tragicul accident de autobuz turistic” şi că biroul ei colaborează cu poliţia şi autorităţile locale.

Serviciul de transport medical aerian Mercy Flight a declarat că cele trei elicoptere ale sale transportau persoane de la locul accidentului la spitalele din zonă.

Autoritatea Rutieră a statului New York a declarat că o porţiune lungă a şoselei a fost închisă în ambele sensuri şi că şoferii sunt rugaţi să evite zona.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.