Meta a închis conturile liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, pe platformele Facebook şi Instagram, în contextul în care relaţiile dintre Statele Unite şi Iran s-au tensionat din cauza Războiului din Fâşia Gaza, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am desfiinţat aceste conturi, pentru că ne-au încălcat în mai multe rânduri regulamentul cu privire la organizaţii şi persoane străine”, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Meta.

Liderul suprem iranian, aflat la putere de aproape 35 de ani, avea cinci milioane de abonaţi pe Instagram.

Atât Instagram, cât şi Facebook, sunt interzise în Iran, dar sunt folosite în continuare cu ajutorul unor VPN-iri, reţele vituale private care permit ocolirea cenzurii.

Moderarea conţinutului legat de această ţară este o bătaie de cap pentru Meta, între presiuni exercitate de către ONG-uri de apărarea drepturilor şi cele ale autorităţilor.

În iunie 2022, mai multe ONG-uri americane şi britanice arătau că Instagram era ”principala reţea de comunicare în Iran, din cauza statutului său de ultima reţea de socializare necenzurată din Iran”.

Ele estimau însă că această reţea de socializare era afectată ”de o lipsă de încredere şi de transparenţă în practicile moderării” în rândul utilizatorilor vorbitori de persană.

La începutil lui 2023, Consiliul de Supraveghere al Meta - independent, dar finanţat de grup - a cerut reţelei de socializare să autorizeze o postare în care apărea mesajul ”Moarte lui Khamenei”, care a fost retrasă, invocând ”responsabilităţile (Meta) în domeniul drepturilor omului”.

Potrivit Consiliului, ”«Marg bar Khamenei» (Moarte lui Khamenei în farsi) trebuie înţeles ca mai jos. Este vorba despre un slogan retoric şi plolitic şi nu o ameninţare credibilă”.

După izbucnirea Războiului din Fâşia Gaza, declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, relaţiile tensionate între aliaţii celor două tabere s-au tensionat şi mai mult.

Teheranul susţine că actorii ”axei rezistenţei” - alcătuită din aliaţii Teheranului în lupta împotriva Israelului - acţionează în mod independent faţă de Iran, contrar acuzaţiilor unor oficiali americani sau israelieni.

Între aceştia, rebelii huthi din Yemen îşi multiplică atacurile împotriva unor nave comerciale la Marea Roşie, în semn de ”solidaritate” cu palesrinienii din Fâşia Gaza devastată de război.

Ca represalii, Statele Unite şi Regatul Unit au ţintit 30 de ţinte militare huthi, atacuri condamnate de către Teheran.

La jumătatea lui ianuarie, Iranul a lansat rachete în Irak şi Sria - fără să vizeze interese americane - pentru a evita o escaladare în regiunea Orientului Mijlociu.

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a republicii islamice, au ripostat unui atac sângeros, la începutul lui ianuarie, în Iran, şi asasinării recente a unei serii de comandanţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.