Angela Merkel a participat la o punere în scenă fără precedent - a unui fel de predare a puterii - alături de potenialul său succesor Markus Söder, un bavarez a cărui bună gestionare a pandemiei i-a dat rolul de favorit, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O plimbare cu barca la poalele munţilor bavarezi şi una cu caleaşca, marţi, înaintea unui Consiliu al Miniştrilor din Bavaria, la Castelul Herrenchiemsee, inspirat de galeria Oglinzilor de la Versailles au lăsat impresia unei ceremonii de susţinere la postul de cancelar.

Cei doi, unele dintre cele mai populare persoanlităţi din Germania, conştienţi de greutatea imaginilor, nu s-au zgârcit cu simboluri care vor alimenta speculaţii cu privire la succesiunea lui Merkel în 2021.

”Ştiţi că nu voi candida anul viitor”, după alegerile legislative prevăzute în toamnă şi că ”m-am angajat să fiu desebit de retrasă în problema succesorului meu”, a dat asigurări cancelarul, a cărui popularitate se află la apogeu după 15 ani la conducerea Guvernului federal.

Însă, a strecurat ea într-o conferinţă de presă comună, ”Bavaria are un ministru-preşedinte bun”, Söder, în vârstă de 53 de ani, creditat în întreaga Germanie cu o bună gestionare a pandemiei covid-19.

”DE NEGÂNDIT”

Bavaria este, cu toate acestea, regiunea care înregistrează cei mai mulţi morţi şi bolnavi de covid-19. Însă, cauza este de căutat, potrivit unor experţi, în apropierea geografică de un important focar austriac şi de nordul Italiei.

Invitarea lui Merkel să participe la Consiliul de Miniştri bavarez - o premieră pentru un cancelar în funcţie - este ”un semn al reconcilierii după ani dificili” între Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) şi formaţiunea sa soră Uniunea Social Creştină (CSU), a explicat Söder.

CSU, pe care Söder o conduce, nu a reuşit niciodată să-şi trimită vreun membru la Cancelaria federală, în pofida a două încercări, în 1980 şi 2002, însă ar putea avea succes anul viitor.

Söder, un colos de 1,94 metri înălţime, un adept al deghizărilor la carnaval, îi devansează în sondaje pe alţi pretendenţi de drepta, ecologişti sau de stânga în cursa la fotoliul de la Cancelarie.

"Markus Söder ar putea să fie cancelar în 2021. În urmă cu un an, această propoziţie ar fi fost de negândit, ridicolă”, constata sâmbătă săptămânalul Der Spiegel, care i-a consacratprima pagină.

Un fost jurnalist devenit în timp un politician viclean, Söder a repetat mereu că vrea să rămână la Munchen şi nu să se mute la Berlin.

Marţi, el a refuzat să semneze o pancară pe care scria ”Söder candidat la cancelarie” pe care i-a întins-o un simpatizant.

Însă el se dovedeşte deosebit de abil, de mai multe luni, prezentându-se drept un campion al ecologiei şi apărării albinelor, un atu într-o ţară deosebit de sensibilă la probleme legate de modificările climatice.

CONFLICT DESCHIS

Söder a ştiut, de asemenea, să profite de funcţia sa provizorie de preşedinte al Conferinţei Regiunilor germane, pe care exercitat-o, întâmplător, în timpul pandemiei covid-19. El s-a putut afişa alături de Merkel la fiecare conferinţă de presă dedicată covid-19.

În principiu, rolul de pretendent la succesiunea cancelarului ar trebui să revină preşedintelui CDU, formaţiunea lui Merkel.

CDU urmează să numească un preşedinte în decembrie, după retragerea lui Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită AKK, considerată mult timp protejata lui Merkel.

Însă candidaţii CDU în cursă se confruntă toţi cu dificultăţi în sondaje.

Moderatul Armin Laschet, care conduce Renaia de Nord-Westfalia, îşi decontează voinţa, la antipodul prudenţei lui Söder, unei scoateri din izolare prea rapidă, în vederea repornirii economiei. El a avut, în ultimele săptămâni, de gestionat mai multe focare importante de covid-19.

Alt candidat, Friedrich Merz, un liberal convins şi un inamic jurat al lui Merkel, întâmpină dificultăţi de vizibiltate, în lipsa unui mandat local.

Această situaţie ar putea obliga CDU, care conduce în toate sondajele naţionale alături de CSU bavareză, să-ilase partenerului său candidatura la fotoliul de la Cancelarie, anul viitor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.