Mercenarii lui Evgheni Prigojin se pregătesc să se mute în Belarus în conformitate cu termenii acordului care a dezamorsat revolta lor împotriva conducerii militare a Rusiei, a declarat un comandant de rang înalt al companiei militare private Wagner, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anton Elizarov, al cărui nume de război este "Lotus", a fost citat sâmbătă de un canal Telegram spunând că luptătorii Wagner sunt acum în vacanţă până la începutul lunii august, la ordinul lui Prigojin, înainte de a se muta în Belarus.

"Trebuie să pregătim baze, terenuri de antrenament, să ne coordonăm cu guvernele şi administraţiile locale, să organizăm interacţiunea cu forţele de ordine din Belarus şi să stabilim logistica", a declarat Elizarov, citat de canalul "Evgheni Prigojin pe Telegram".

Reuters precizează că nu poate verifica autenticitatea interviului.

De la revolta din 23-24 iunie, în urma căreia luptătorii Wagner au cucerit pentru scurt timp oraşul Rostov pe Don din sudul Rusiei şi au pornit apoi în marş spre Moscova, nu se ştie exact unde se află Prigojin şi mercenarii lui. Conform înţelegerii care a pus capăt revoltei, Prigojin trebuia să plece în Belarus, iar oamenilor săi - unii dintre ei foşti deţinuţi eliberaţi înainte de termen pentru a lupta în Ucraina - li s-a oferit opţiunea de a se muta cu el în Belarus, de a se alătura forţelor armate regulate ale Rusiei sau de a se întoarce acasă. Cu toate acestea, preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat joi că Prigojin şi miile de luptători ai săi se află încă în Rusia, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la punerea în aplicare a înţelegerii pe care ar fi mediat-o liderul de la Minsk.

Un consilier al Ministerului Apărării din Belarus a declarat vineri că nimeni din grupul Wagner nu a vizitat încă tabăra militară dezafectată pe care Lukaşenko a oferit-o pentru a fi folosită de luptătorii lui Prigojin.

Prigojin însuşi a fost neobişnuit de tăcut în ultimele două săptămâni. El nu a mai postat pe canalul Telegram pe care anterior apărea foarte des - Serviciul de presă Evgheni Prigojin - din 26 iunie, când a apărat acţiunile de răzvrătire ale luptătorilor săi.

Elizarov a declarat, pe de altă parte, că nu a existat nicio încercare din partea forţelor de securitate ale Rusiei de a-i "lovi" pe luptătorii Wagner după revoltă.

Prigojin, care îi critică de mult timp cu înverşunare pe ministrul rus al apărării şi pe şeful Statului Major General din cauza modului în care au gestionat războiul din Ucraina, a declarat că şi-a lansat "marşul dreptăţii" în direcţia Moscovei pentru a protesta faţă de corupţia şi incompetenţa din rândul şefilor armatei.

Întrebat despre recentele atacuri la adresa lui Prigojin din presa de stat rusă, Elizarov a declarat că acestea reprezintă o încercare a establishmentului militar rus de a crea o prăpastie între şeful mercenarilor şi luptătorii săi din Wagner. Încercarea va eşua, a spus el, deoarece Prigojin însuşi a creat şi modelat luptătorii Wagner "atunci când statul nu avea nevoie" de ei. Elizarov l-a comparat pe Prigojin şi pe oamenii săi cu miticul rege Arthur şi cavalerii săi de la Masa Rotundă.

Săptămâna aceasta, televiziunea de stat rusă a difuzat imagini care ar fi fost filmate în timpul unor raiduri ale forţelor de ordine în biroul lui Prigojin din Sankt Petersburg şi într-unul dintre "palatele" sale. O anchetă împotriva lui Prigojin este încă în curs de desfăşurare, în ciuda acordului din 24 iunie, în baza căruia au fost retrase acuzaţiile penale împotriva sa în legătură cu revolta eşuată.

CITEȘTE ȘI Lingouri de aur, arme, peruci şi dolari, în imagini de la percheziţia casei de lux a lui Prigojin din Sankt Petersburg. În casă s-au găsit şi o poză cu capete tăiate şi un ciocan uriaş de metal pe capul căruia scrie ”în caz de negocieri importante”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.