Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care coincide anul acesta cu încheierea Jubileului oraşului, are loc în condiţii de supraveghere strânsă la Puy-en-Velay, unde aproximativ 15.000 de pelerini erau aşteptaţi luni la procesiunea Fecioarei negre, după ce numeroase persoane au fost rănite duminică seara pe Coasta de Azur, în urma unei mişcări de panică provocate de teama unui atentat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproximativ 200 de poliţişti, militari, agenţi privaţi şi voluntari s-au mobilizat începând de duminică pentru a asigura securitatea, potrivit prefecturii.

"În contextul ameninţării teroriste, securitatea a fost dublată faţă de anii precedenţi. Printre militarii prezenţi cu ocazia sărbătorilor, avem pentru prima dată, în Haute-Loire, militari din cadrul Operaţiunii Sentinelle - aproximativ 60" de oameni, a declarat Clément Rouchouse, scretarul general al prefecturii şi subprefectul arondomentului Puy-en-Velay.

Orice circulaţie a fost interzisă pe traseul procesiunilor religioase. De asemenea, vehiculele şi rucsacii sunt percheziţionaţi atât în centrul oraşului, cât şi la periferie.

Măsuri importante de securitate au fost implementate în întreaga Franţă cu ocazia pelerinajelor organizate de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, dar în special la Lourdes.

Marele Jubileu Notre-Dame du Puy-en-Velay, unul dintre cele mai vechi din istoria Bisericii Catolice potrivit organizatorilor, a fost decretat de Papă atunci când 25 martie (Bună Vestirea) coincide cu Vinerea Mare. Acest eveniment se produce de doar două-trei ori într-un secol. Ultima dată a avut loc în 2005 şi urmează să mai aibă loc abia în 2157.

Numeroase persoane au fost rănite duminică seara la Juan-les-Pins, pe Coasta de Azur, în sud-estul Franţei, în urma unei mişcări de panică provocate de teama unui atentat, au anunţat pompierii.

Victimele au primit îngrijiri la faţa locului de la pompieri, care au refuzat să comunice un bilanţ precis în noaptea de duminică spre luni.

Incidentul a avut loc la Juan-les-Pins, în comuna Antibes, cartierul Pinède, cunoscut pentru festivalul internaţional de jazz pe care-l organizează şi pentru barurile sale de noapte.

Potrivit postului local de radio France Bleu Azur, panica a fost provocată de explozia unor petarde aruncate dintr-o maşină.

Potrivit postului, 40 de persoane au fost rănite de petarde aruncate dintr-o maşină.

Martori au evocat de asemenea o maşină al cărei motor ar fi scos nişte sunete asemănătoare cu explozia unor petarde.

Poliţişti vizionau imagini înregistrate de camere de supraveghere în încercarea de a stabili cauza incidentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.