Marea Britanie a anunţat luni noi sancţiuni împotriva „flotei fantomă” utilizate de Rusia pentru a-şi exporta petrolul, vizând de data aceasta 135 de nave suspectate că fac parte din aceasta, relatează AFP.
Aceste petroliere fac parte dintr-o „flotă responsabilă de transportul ilegal de mărfuri în valoare de 24 de miliarde de dolari de la începutul anului 2024”, a declarat Ministerul britanic al Afacerilor Externe într-un comunicat.
Două companii sunt, de asemenea, vizate: Intershipping Services LLC, acuzată că a „înregistrat nave ale flotei fantomă sub pavilion gabonez”, şi Litasco Middle East DMCC, legată de compania petrolieră rusă Lukoil, „pentru rolul său în transportul unor volume importante de petrol rusesc pe nave ale flotei fantomă”.
„Aceste noi sancţiuni vor continua să demonteze flota fantomă” a liderului rus Vladimir Putin şi să priveze Rusia de „venituri petroliere esenţiale”, a declarat şeful diplomaţiei britanice, David Lammy.
„În timp ce Putin continuă să amâne deschiderea unor negocieri de pace serioase, nu vom rămâne cu mâinile în sân. Vom continua să folosim toată puterea regimului nostru de sancţiuni pentru a creşte presiunea economică în fiecare moment”, a adăugat el.
Peste 400 de nave au fost sancţionate de Regatul Unit de la începutul invaziei Ucrainei în februarie 2022.
Vineri, Regatul Unit s-a alăturat sancţiunilor Uniunii Europene împotriva petrolului rusesc, prevăzând reducerea plafonului pentru preţul petrolului rusesc exportat. În cadrul acestui al 18-lea pachet de sancţiuni, cele 27 de state membre au adăugat 105 petroliere „fantomă” pe lista neagră a navelor, care numără în total 444.
Luni, Londra a chemat aliaţii Ucrainei să ducă o „campanie de 50 de zile” pentru a-şi consolida sprijinul militar pentru Kiev şi pentru a face presiuni asupra Moscovei să negocieze un armistiţiu înainte de expirarea ultimatului dat Rusiei de Donald Trump. Săptămâna trecută, preşedintele american i-a dat lui Vladimir Putin 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina, sub ameninţarea unor sancţiuni severe, şi a anunţat o reînarmare masivă a Kievului prin NATO.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.