Marea Britanie a înregistrat sâmbătă cea mai călduroasă zi a anului de până acum

Marea Britanie a înregistrat sâmbătă cea mai călduroasă zi a anului de până acum
Foto: Twitter

Marea Britanie a înregistrat sâmbătă, 9 septembrie, cea mai călduroasă zi a anului de până acum, a anunţat serviciul naţional de meteorologie al ţării, datele provizorii indicând o temperatură maximă de 32,7 grade Celsius pe aeroportul Heathrow, relatează Reuters.

Precedenta maximă din acest an a fost de 32,6 grade Celsius, care a fost atinsă joi.

Serviciul meteorologic Met Office a precizat că sâmbătă a fost, de asemenea, a şasea zi consecutivă în care în Marea Britanie se înregistrează o temperatură de peste 30 C - mult peste media pentru această perioadă a anului.

Met Office a anunţat săptămâna trecută că Marea Britanie a cunoscut a opta cea mai caldă vară din 1884 încoace.

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în ţară. A urmat o lună iulie umedă şi un august mixt.

În iulie 2022, Marea Britanie a înregistrat cea mai călduroasă zi din istorie, când temperaturile au depăşit pentru prima dată pragul de 40 C.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră