Manifestaţii împotriva comunităţii rome au avut loc în oraşul bulgar Gabrovo (nord), în urma unei presupuse agresiuni a unui comerciant de către bărbaţi romi, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nouă persoane au fost arestate, iar trei rănite, în ultimele confruntări, joi seara, între manifestanţi şi poliţie.

Vicepremier Tomislav Doncev, un fost primar la Gabrovo, a vizitat oraşul şi a îndemnat la calm, însă a fost huiduit de mulţime.

Unii romi le-au interzis copiilor lor să se ducă la şcoală, temându-se cu privire la siguranţa lor în cazul în care ies din cartier.

Doncev a subliniat că tensiuni etnice există la Gabrovo de ani de zile.

Autorităţile au decis recent să demoleze case părăsite, ocupate adesea, în mod ilegal, de către romi.

Romii reprezintă 5-9% din cei aprozximativ şapte milioane de bulgari şi sunt unul dintre cele mai dezavantajate grupuri etnice din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.